Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ofiterul ucis in Afganistan era pentru a doua oara in teatre de operatii

Publicat in Buna Ziua Iasi, sâmbătă 4 aprilie 2009 ·

Petre Tiberius Ofiterul roman ucis in Afganistan, capitanul Petre Tiberius, participa pentru a doua oara in teatre de operatii, a declarat, ieri, maiorul Dorel Danciu, responsabilul cu comunicarea in cadrul Batalionului de Operatii Speciale Vulturii din Targu Mures. Tiberius era incadrat din anul 2000 in Ministerul Apararii, iar din 2003 facea parte din Batalionul de Operatii Speciale Vulturii din Targu Mures. Ofiterul era policalificat, avand pregatire ca parasutist, alpinist si scafandru, si se afla pentru a doua oara in teatre de operatii, intr-o misiune inceputa in octombrie 2008. Capitanul era casatorit si avea o fetita de un an si jumatate. Inca nu se stie cand va fi repatriat ofiterul, dar urmeaza sa se ia o decizie in acest sens, iar ceremonia de inmormantare va avea loc in zona Mures. Capitanul Petre Tiberius a fost ucis in Afganistan, ieri dimineata, intr-un schimb de focuri de arma cu insurgentii. Potrivit Ministerului Apararii, Petre Tiberius facea parte din Batalionul 1 Forte pentru Operatii Speciale Vulturii si conducea o misiune de interventie rapida in sprijinul unei subunitati aliate atacate de insurgenti. In jurul orei 4.00 (ora Romaniei), la aproximativ 80 de kilometri sud-vest de Kabul, o echipa de interventie rapida romano-americana a actionat in sprijinul unei subunitati aliate. In schimbul de focuri, ofiterul roman a fost impuscat. A fost evacuat de urgenta cu un elicopter MEDEVAC, iar in jurul orei 4.30 a decedat in timpul transportului catre spital. Capitanul Petre Tiberius este cel de-al doilea militar roman ucis in Afganistan in acest an, incidentul avand loc in prima zi a summitului NATO, pe agenda caruia figureaza si problema Afganistanului si necesitatea suplimentarii efectivelor din aceasta tara.

Petre Tiberius Ofiterul roman ucis in Afganistan, capitanul Petre Tiberius, participa pentru a doua oara in teatre de oper

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

UPDATE - Timiş: Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, care mergea la o intervenţie/ Şapte persoane, rănite

News.ro acum o ora
Un autoturism şi o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din Recaş, judeţul Timiş, au fost implicate, sâmbătă după-amiază, într-un accident rutier produs la Recaş. Şase bărbaţi din autospecială au fost răniţi, trei dintre ac

Cupa Angliei – finala: Manchester United a câştigat trofeul după 2-1 cu Manchester City - VIDEO

News.ro acum 29 minute
Echipa Manchester United s-a impus sâmbătă în finala Cupei Angliei, câştigând trofeul după ce a învins cu 2-1 rivala concitadină, Manchester City. Echipa lui Erik ten Hag a condus cu 2-0 la pauza meciului de pe Wembley. Golurile lui United au fost m

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 55 minute
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

De ce nu a primit Simona Halep wild card la Roland-Garros. “Sunt alegeri foarte dificile", spune directoarea turneului, Amélie Mauresmo

News.ro acum 2 ore
Simona Halep, aflată pe locul 1139 în clasamentul WTA, ratează ediţia din acest an a turneului de la Roland-Garros. Ea nu a primit wild card, iar directoarea turneului, Amelie Mauresmo, a explciat de ce, potrivit flashscore.fr. "Dacă Simona ar fi fo

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 2 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Anchetă la companiile aeriene: Concurența verifică cum sunt stabilite prețurile biletelor de avion

Wall-Street.ro acum o ora
Consiliul Concurenţei analizează impactul ieşirii Blue Air de pe piaţă şi al reducerii activităţii TAROM şi motivul pentru care a crescut atât de mult preţul biletelor la companiile aeriene Wizzair, Ryanair şi nu numai, a declarat preşedintele Consi

Handbal (m): Dinamo București vs SG Flensburg - Ora de start și cine transmite la tv semifinala EHF European League

HotNews acum 16 minute
​​Dinamo București și SG Flensburg-Handewitt se duelează sâmbătă în semifinalele competiţiei masculine de handbal EHF European League. Meciul se va juca la Hamburg și va începe de la ora 16:00. Echipa de handbal masculin Dinamo BucurestiFoto: Inquam

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 7 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

Instanța a suspendat recuperarea prejudiciului în dosarul Voiculescu - Institutul de Cercetări Alimentare

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Bucureşti a dispus suspendarea executării sentinţei prin care instanţa a decis recuperarea prejudiciului în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 de ani de închisoare pentru corupţie pentru privatizarea Institutului de Cer

Vremea

București
acum

24°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

26°
sâm.

15°/26°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/20°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

21°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°