"Ma cheama Serafim, ca pe ingeri", imi spune barbatul din fata mea, sprijinit in coada unei furci cu care imprastie gunoiul.
"Ca pe ingeri ma cheama, ca asa o fi vrut saraca mama, Dumnezeu s-o ierte. Ori poate nanasul care m-o botezat, ca asa se face pe-aicia, porti numele lu' tata mare, lu' mosu, ori lu' nanasu care te-ncrestineste. Is nascut de saptejcinci de ai. Amu-s in primavara, luna iasta, pa douazasisepte. Si-s multamit c-am ajuns la aii estia. Is multamit tare. Ii grea viata, domnuta, da' pe masura ce ti sa gata, parca-i tat mai frumoasa."
Batranul rade si ma priveste cu talc. Are obraz roscovan, cu piele intinsa, par coliliu, dat tinereste peste cap. Poarta o camasa in patratele, inchisa pana la ultimul nasture. Camasa de munca a taranilor ardeleni. Cand l-am vazut, Serafim trebaluia prin gospodarie, bucurandu-se de caldura timpurie a primaverii. Lucra a saga, pus mai degraba pe vorba decat pe greblat. N-a stat prea mult pe ganduri cand, oprita in dreptul gardului din barne de lemn cenusiu, l-am rugat sa-mi povesteasca de una, de alta, pusa si eu pe vorba, de soarele fraged, de martie. Asezat pe o buturuga uscata, Serafim si-a fixat privirea pe culmile inca ingropate-n zapada ale Muntilor Retezat, apoi si-a mutat-o pe nucul urias de langa biserica ungureasca, aflata in gradina de peste gard. O biserica veche, lasata pe-o rana, cu turla inconjurata de-un pridvor plin de cuiburi de porumbei.
Crugul neamului
Pesteana e o asezare straveche, asezata la 4 kilometri distanta de satul Densus, vestit pentru biserica lui, unica in lume ca frumusete si ciudatenie. Mai putin cunoscuta, desi are si ea o biserica veche, de patrimoniu (ce-i drept, refacuta oribil, de un preot nesabuit), Pesteana isi datoreaza celebritatea unui lac fara fund, ascuns intr-o padure de hatisuri salbatice, invelita in mister. Multe legende s-au tesut in