Deşi foarte diferiţi ca vârstă, verii Luminiţa şi Sorin s-au împăcat ca fraţii. Nu doar în vacanţele la bunici, ci întreaga viaţă. Terenul comun de joacă al verilor Luminiţei Dobrescu şi al lui Sorin Buga a fost casa din Bucureşti a bunicilor materni.

MILOASĂ. "Avea tot timpul grijă de mine. Şi cât a fost în ţară, când eu eram doar un copil, iar ea domnişoară în toată regula, cât şi după ce a plecat şi ne-au despărţit graniţele. Îmi vine în minte acum o scenă dintr-o zi de vară: eram pe un şezlong, în curtea bunicii, plângându-mă de un dinte care stătea să-mi cadă. Bunica a venit cu un patent la mine, îndemnând-o pe Luminiţa să-mi scoată dintele. Dar ea, miloasă, a ales varianta care mă speria mai puţin - să-mi facă extracţia cu aţa. Medicina a fost prima ei iubire, în adolescenţă îşi dorea să ajungă doctor. Dar a fost să aibă alt drum şi a intrat la Conservator", îşi aminteşte Sorin Buga.

EMOŢIE ŞI BUCURIE. Într-o familie mică, relaţiile nu puteau fi altfel decât calde şi strânse. Iar Luminiţa, în calitate de verişoara cea mare, avea tot timpul grijă să-şi bucure verii mai mici - pe Sorin şi pe Simona - , dar şi mătuşile şi unchii cu daruri din turnee şi, mai târziu, cu celebrele "pachete" trimise prin cunoscuţi sau prin poştă din Germania.

Sorin avea doar 8 ani când Luminiţa urca pe scena Cerbului de Aur, în 1969. Totuşi, îşi aduce aminte perfect momentul anunţării laureaţilor: "Eram acasă, la Telega şi ne strânsesem toată familia în faţa televizorului. Cred că eram vreo 20 de persoane, cu toate rudele din partea tatălui meu. Când s-a anunţat «Luminiţa Dobrescu - Cerbul de Aur!», eu am intrat sub pat de emoţie şi de bucurie!", rememorează vărul.

După ce artista a plecat din România, nu s-au mai văzut 20 de ani. "La telefon vorbeam mai rar, dar scrisori cred că primeam cel puţin una pe lună. Ea ţinea foarte mult legătura cu mama, de care er