Pantelis Kapetanos a adus o nouă victorie Stelei după ce în urmă cu două săptămîni a fost criticat în termeni duri de patronul Gigi Becali
Omul decisiv pentru Steaua: Pantelis Kapetanos. Grecul adus în vară liber de contract a fost contestat după aproape fiecare meci de finanţatorul Gigi Becali, dar este cel mai bun marcator al Stelei.
"Dacă nu era acest grec la Steaua, probabil că echipa era pe locul 10. Are un noroc fantastic, dar se poate spune că este în acest moment salvatorul Stelei", spune Emeric Ienei. Etapa trecută, la Piteşti, Kapetanos a fost lăsat pe bancă după ce a fost criticat în termeni duri de Becali, iar după ce a intrat în partea a doua a reuşit să scoată un penalty şi să marcheze un gol. Iar sîmbătă a marcat un gol de 3 puncte atunci cînd Steaua nu mai spera nimic.
"A fost foarte afectat de faptul că patronul l-a desfiinţat în declaraţii chiar şi după jocul de la Piteşti. S-a închis în el, a suferit mult, însă a tras tare la antrenamente şi l-a obligat pe Lăcătuş să-l titularizeze, iar prin golul de sîmbătă i-a dat o palmă lui Becali", a spus unul dintre prietenii lui Kapetanos.
"Nu sînt salvatorul Stelei, ci doar un fotbalist care munceşte să-şi ajute echipa să cîştige. Sper să o fac şi în continuare"
Pantelis Kapetanos
7 goluri a marcat Kapetanos pentru Steaua în acest sezon, dintre care 5 cu capul
Şapte puncte sînt doar ale lui
Din cele 7 goluri marcate de Kapetanos, 5 au fost decisive pentru Steaua, care a obţinut nu mai puţin de 7 puncte exclusiv pe "mîna" grecului. Meciurile în care Pantelis a fost capital: Steaua - Otopeni 1-1, Dinamo - Steaua 1-1, Steaua - Urziceni 1-0, Argeş - Steaua 2-2 şi Steaua - Bistriţa 1-0
URMĂRILE MECIULUI CU BISTRIŢA
1. Ogăraru, apt să joace la Tg. Jiu
Deşi a fost nevoit să ias