Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stegarii, post cu post

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 7 aprilie 2009 ·

D. Coman - intervenţie de clasă la voleul lui Pârvulescu, ieşiri inspirate pe centrări, dar fără şansă la golul egalizator. E drept că şi Grillo a prins perfect colţul lung, făcând inutil plonjonul său.

Rui Duarte - energic şi vânos pe ambele faze, a fost unul din artizanii victoriei. În plus, a oferit o pasă de clasă la golul lui Surdu.

B. Nicolae - harnic şi conştiincios, a pus şi el umărul la primul succes în nocturnă. La golul primit era în marcaj cu alt atacant şi nu are nicio vină.

Nae Constantin - după jocul de duminică, începem să-i regretăm vârsta. Intervenţii prompte la deposedare, intercalări reuşite în careul advers la fazele fixe şi, peste toate, golul izbăvitor din final.

Ezequiaş - mai modest decât în evoluţiile anterioare, a şi greşit nepermis în două rânduri, o dată chiar periculos, dar este un jucător valoros, pe care echipa chiar se bazează. A reuşit o bijuterie de fază încheiată cu o centrare în forţă, nespeculată însă de atacanţi.

Cristescu - început timid, şi-a revenit o dată cu scurgerea timpului. A alergat mult, poate şi pentru colegii de linie, care nu sunt tocmai la prima tinereţe. Sincer, n-am înţeles schimbarea sa la 0-0 cu un jucător de profil defensiv.

Ilyeş - risipă mare de efort, dorinţă de victorie şi spirit de sacrificiu. Adică Ilyeş din fiecare meci. Cu Gazul nu a reuşit nimic notabil, dar Robert poate fi trecut printre cei care au trudit pentru victorie.

Măldărăşanu - a încercat ordonarea şi limpezirea acţiunilor ofensive, de la el iniţiindu-se atacurile spre poarta lui Vâtcă. Impetuozitate în acţiunea care a generat penalty-ul acordat de Berbecaru şi anulat de Şovre.

C. Munteanu - a irosit majorita-tea fazelor fixe, fie că au fost cornere sau lovituri libere. Ori erau bătute lung, peste toţi jucătorii, ori se duceau în genunchii primului apărător. L-am aplaudat sincer o singură dată,

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mario Iorgulescu, vizat de un mandat european de arestare. Cu o zi înainte, fiul șefului LPF a scăpat de condamnarea pentru omor SURSE

Ziare.com acum o ora
Judecătoria Sectorului 3 a emis vineri, 21 iunie, un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu, fiul șefului LPF. Mandatul a fost emis pentru complicitate la lipsire de libertate, faptă pentru care a fost condamnat definitiv în 2021

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 33 minute
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum o ora
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 29 minute
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Luminiţa Odobescu, discuţii cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken

Mediafax acum 47 minute
Ministrul afacerilor externe Luminiţa Odobescu a avut vineri, 21 iunie 2024, o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, la sediul Departamentului de Stat. Cei doi au vorbit despre securitate şi apărare, precum şi despre includerea ţ

Euro 2024: Polonia – Austria 1-3

News.ro acum 27 minute
Echipa naţională a Austriei a învins vineri, la Berlin, scor 3-1, echipa naţională a Poloniei, într-un meci din grupa D a turneului final Euro 2024. Austriecii au deschis scorul în minutul 9, prin Gernot Trauner, care a reuşit să înscris cu o lovitu

Un copil 3 ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren. Unde s-a produs tragedia

Ziare.com acum 3 ore
ISU Maramureș a anunțat că un copil în vârstă de 3 ani şi-a pierdut viaţa, vineri, 21 iunie, după ce a fost surprins sub roţile unui vagon de tren. Tragedia a avut loc în comuna Leordina, din județul Maramureș. "Un copil în vârstă de trei ani a fost

Pană majoră de curent în Europa. Mai multe țări, afectate de întreruperea energiei electrice pe fondul caniculei

Ziare.com acum 5 ore
O pană de curent afectează vineri, 21 iunie, mai multe din estul Europei, pe fondul unor temperaturi de aproape 40 de grade Celsius. „O perturbare internațională care a afectat mai multe țări” a dus la întreruperea furnizării de energie electrică în

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 4 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum o ora
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

30°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

25°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/33°
dum.

19°/29°
lun.

19°/27°
Constanta
acum

21°
vin.

21°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

19°/27°
Timisoara
acum

31°
vin.

20°/36°
sâm.

20°/39°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°