FP România nr.9.Ucraina, un stat vechi şi totuşi nou pe harta lumii, încă nu s-a împăcat cu trecutul. De la câştigarea independenţei, în 1991, crizele politice s-au ţinut lanţ, ducând la divizări greu de anticipat după destrămarea URSS. După aproape patru ani de la venirea la putere a pro-occidentalilor se constată o ruptură politică, lingvistică, religioasă şi economică între estul şi vestul ţării. În Răsărit, majoritatea vorbitorilor de limbă rusă susţin tot forţele politice ce promovează o mai mare apropiere de Moscova şi resping ideea aderării la NATO.

Ei au devenit şi mai vehemenţi după ce preşedintele Viktor Iuşcenko a interzis rusa ca a doua limbă în stat, iar Biserica Ortodoxă Ucraineană a anunţat că intenţionează să devină autocefală şi să nu mai depindă de Patriarhia Moscovei.

În Apus sunt mai numeroşi catolicii şi greco-catolicii, pe care ortodocşii îi acuză de prozelitism. Economia Ucrainei e şi ea la fel de divizată. Vestul ţării se bazează pe agricultură şi speră să-şi extindă piaţa de desfacere în Occident. Estul este puternic industrializat şi dependent de Rusia.

Problemele divergente lăsate de moştenirea sovietică - şi pe care Ucraina nu şi le-a rezolvat cu vecinii şi cu propriii cetăţeni - face ca această prăpastie între Estul şi Vestul ţării să se adâncească, putând merge până la desprinderea unor regiuni.

UMBRA LUI STALIN ŞI HRUŞCIOV

Anul acesta se împlinesc 76 de ani de la marea foamete din Ucraina, provocată de colectivizarea forţată a agriculturii, ordonată de Iosif Visarionovici Stalin, de pe urma căreia au pierit milioane de ţărani.

Preşedintele Viktor Iuşcenko a solicitat în mai multe rânduri ţărilor occidentale să califice foametea din 1933 drept un act de „genocid la adresa naţiunii ucrainene”. De fiecare dată, Rusia s-a opus cu înverşunare acestei campan