Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Disponibilizaţii de la TMK-Artrom vor da societatea în judecată

Publicat in GAZETA de SUD, marți 7 aprilie 2009 ·

Mai mulţi angajaţi ai TMK-Artrom Slatina, care au fost disponibilizaţi anul acesta, susţin că vor da societatea în judecată. Aceştia se consideră nedreptăţiţi şi acuză conducerea de modul în care a întocmit listele cu persoanele cărora le-a încetat contractul individual de muncă.

Disponibilizările de la TMK-Artrom Slatina nu intră în categoria celor colective pentru că au fost concediate mai puţin de 30 de persoane în interval de 30 de zile şi de aceea este posibil ca angajaţii disponibilizaţi să nu poată beneficia de salarii compensatorii. „Conducerea societăţii dă afară câte 29 de angajaţi pentru a ocoli disponibilizările colective. Din iulie 2008 tot dau afară oameni. La început, au fost disponibilizaţi angajaţii care au avut contract de muncă pe durată determinată. De două luni, au început să dea afară şi din angajaţii care aveau contracte individuale de muncă pe durată nedeterminată“, au spus angajaţii societăţii.

Directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt, Cristinel Cârloganu, a confirmat că, în luna martie, 29 de angajaţi ai societăţii au rămas fără locuri de muncă după ce, în februarie, au mai fost disponibilizate 29 de persoane.

Lista neagră

Ceea ce îi nemulţumeşte pe angajaţii de la TMK-Artrom Slatina este faptul că, în ultima perioadă, pe „lista neagră“ au fost cuprinşi mai mulţi muncitori care s-au retras din sindicatele constituite la nivelul societăţii, nemulţumiţi de modul în care liderii le reprezintă interesele. „Înainte erau disponibilizaţi muncitorii care aveau contracte pe durată determinată. Ştim că, de fapt, şefii au întocmit o listă cu persoanele care vor fi concediate luna aceasta. Nici unul dintre noi nu era pe acea listă. Săptămâna trecută am depus cereri de retragere din sindicat. După numai o zi, am fost anunţaţi că începând cu 30 aprilie ne va înceta contractul individu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum o ora
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 36 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 4 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 3 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum o ora
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 22 minute
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 2 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum o ora
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

FOTO VIDEO Îmbrânceli cu jandarmii la un protest în Piața Victoriei / Manifestanții scandează „Florin Georgescu președinte”

HotNews acum 9 ore
În Piața Victoriei din fața Guvernului au avut loc duminică mai multe îmbrânceli cu jandarmii ale celor veniti la un protest de susținere a lui Florin Georgescu. Sute de persoane, cu steaguri tricolore, au venit duminică înn jurul orelor prânzului,

Vremea

București
acum

26°
dum.

18°/33°
lun.

20°/37°
mar.

25°/41°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/31°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

23°
dum.

19°/30°
lun.

20°/35°
mar.

24°/30°
mie.

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

20°/33°
mie.

20°/36°