„M-amîmprietenit cu soţul meu la munci agricole"
Fost consilier local, membru PSD şi, mai nou, deputat, Antonella Marinescu este o figură greu de trecut cu vederea. Frumoasă, cu bani şi pe picioarele ei, social-democrata a ştiut cum să-şi facă treaba, nu doar în viaţa politică, ci şi în afaceri. Şi, chiar dacă pare o persoană destul de dură, deputatul Marinescu a ştiut să ne arate şi o latură sensibilă, scoasă la iveală o dată cu revenirea pe strada copilăriei, locul unde am stat la o şuetă.
Cum vi s-a părut primarul Radu Mazăre în Playboy?!
(răsfoia revista) Eu am văzut pozele exact când i s-au adus, în stare neprelucrată. Vreo 30 - 40. În ziua aia le-am văzut. Dar sunt foarte frumoase, într-adevăr. (râde) Până acum nu m-am uitat în viaţa mea în Playboy.
L-au denumit „gangster romantic".
Adevărul e că fotografiile sunt reuşite. Şi eu aş vrea să-mi facă cineva poze, dar să mă scoată cu zece ani mai tânără. Ştiţi ce bine ar fi?!
Pe primar l-au „scos" mai tânăr?
Păi arată bine.
Aveţi doi copii foarte frumoşi...
Am un băiat de 15 ani, care este mai mare decât mine şi a ajuns la perioada vârstei critice, ca să zic aşa. Mă înnebuneşte din punctul ăsta de vedere şi aştept să treacă peste această perioadă. El se crede neînţeles. Nu am probleme cu şcoala, are note foarte bune, dar nu înţelege anumite lucruri pe care i le spun. Cel mic este foarte disciplinat. Cât a fost bolnav, îmi amintea mereu să îi iau temele de la şcoală. Dacă veneam acasă fără teme...
Aveţi un câine nou?!
Da... s-a zis în ziare, la un moment dat, că pe poartă am o plăcuţă care spune „câine rău". Mama mea (n.r. Paraschiva Barbu) citeşte ziare, dar mai nou citesc şi eu, şi fac revista presei pe diagonală. Revenind, acolo am văzut că scrie „câine rău" pe poartă. Mă obliga legea. Eu am avut un