Am cantat si eu, uluit de ceea ce mi se intampla, faimosul refren al muncitorilor italieni, din aceasta Bandiera Rossa, care dateaza inca din 1908, cand melodia si cuvintele inca nu fusesera deturnate de miscarea comunista. De fapt, el se revarsa strident din megafoanele unei caravane sindicale, in cea mai burgheza piata pariziana, dinaintea Operei Garnier. De acolo a plecat marti o coloana cu cateva sute de ziaristi ai Casei Radio, spre Ministerul Culturii, in fata Luvrului, sa protesteze impotriva planurilor cu reduceri de locuri de munca decise de actualul guvern francez si in lumea presei. Boulevard de l’Opera nu prea este un traseu obisnuit pentru coloane de manifestanti. Asa ca am avut parte de bancheri, de clienti instariti sau de turisti cu dare de mana, care ieseau din bancile aflate pe traseu, din magazinele luxoase sau din Café de la Paix, sa priveasca, amuzati, inca o ciudatenie pariziana – ziaristi in coloana, intervievati de alti ziaristi, care urmau sa alimenteze stirile de seara.
Purtam si eu un tricou negru pe care scria cu litere rosii: "Statul licentiaza, RFI riposteaza". Iar noi, ziaristii de la sectiile de limbi straine in care emite radioul international al Frantei, ne grupam instinctiv si schimbam zambete amare. Noi, polonezi, sarbi, albanezi, rusi, chinezi, vietnamezi, cambodgieni, romani, cei pe care Franta ii primea cu peste doua decenii in urma cu statut de azilanti politici, scapati te miri cum din lagarul comunist, stiam ca "libertà" nu poate sta langa "comunismo". Insa defilam sub steagurile rosii ale unor sindicate care aici in Franta reusesc efectiv sa apere interesele salariatilor, fara sa mai fie neaparat de obedienta comunista. Ciudat capriciu al destinului – cand constati ca libertatea nu te pune la adapost de abuzuri. De pe una din pancarte se putea afla ca directorul radioului castiga mai mult decat presedintele O
