Am fost surprinsă şi mai ales curioasă atunci cînd am aflat că voi avea ocazia să văd, pe celebra scenă italiană de la Teatro alla Scala din Milano, o operă de Georg Friedrich Händel! Sînt o mare admiratoare a compozitorului german şi am văzut spectacole extraordinare la Halle şi la Karlsruhe. Dar Händel pe o scenă italiană, Händel la Verdi acasă! Senzaţia nu îmi era necunoscută, am mai încercat-o şi atunci cînd mă pregăteam să îl ascult pe Placido Domingo, la Bayreuth, în rolul lui Parsifal din capodopera wagneriană. Atunci, surpriza şi încîntarea au fost copleşitoare. La fel şi acum, un spectacol extraordinar ca interpretare muzicală şi ca montare scenică m-a convins să îmi înroşesc palmele aplaudînd îndelung la final. Din păcate, nu aceeaşi a fost reacţia publicului italian, a obişnuiţilor, a abonaţilor de la Teatro alla Scala, tot aceia care, două zile mai tîrziu, au primit cu strigăte nestăpînite de entuziasm spectacolul I due Foscari de Verdi. La Alcina de Händel, după prima şi, apoi, după a doua pauză, sala aproape că s-a golit, iar cei care au mai rămas la final de reprezentaţie s-au grăbit spre garderobe, astfel încît trupa extraordinară de cîntăreţi şi dirijorul au rămas să se încline şi să mulţumească în faţa a cam... 100 de persoane, printre care, desigur, m-am numărat şi eu. Repet, spectacolul a fost EXTRAORDINAR! Să încep cu interpretarea muzicală. În fosă, un grup restrîns de instrumentişti – printre instrumentele vechi, harpa barocă şi două clavecine –, fiecare fiind, în parte, solişti şi toţi împreună constituind o orchestră mică, dar cu personalitate pregnantă şi cu sonoritate strălucitoare. Se ştie, operele lui Händel sînt, de fapt, un lanţ de arii lungi şi dificile – în Alcina, ele sînt peste 25 şi depăşesc frecvent 5 minute, unele ajung chiar la 12 minute, iar forma obligatorie de capo nu lasă o libertate prea mare de mişcare. Cîntăreţul t