Acesta este titlul unui eseu moral al lui Petru Creţia, din care citez:
"Pe cât de puţin îi pasă acestui popor (al nostru) de libertatea mare, politică, socială, civică, pe atât de mult ţine la micile libertăţi ale unei anarhii tolerante şi joviale. Omul punctual ni se pare maniac şi ridicol. Cozile noastre, la mărfuri sau ghişee, sunt haotice şi litigioase, ca şi felul în care ne purtăm în vehiculele publice, unde aglomeraţiile inutile generează animozităţi primejdioase. De sub tembelismul nostru lăsător izbucnesc, la greu, violenţa şi brutalitatea".
La fel, în al "treilea său discurs", Adrian Marino se dovedea amarnic dezamăgit: "Poporul român are multe defecte fundamentale. Dacă acesta este poporul român, eu - o declar pe faţă - parcă n-aş face parte din el! Acestea sunt: şmechereala, fuşereala, improvizaţia, cârpeala permanentă. Uite, pe stradă: mereu cârpeli, "plombe", guri de canal mereu deschise, nimic temeinic, nimic bine construit. Totul este făcut de azi pe mâine, de mântuială, pentru a salva aparenţele"...
"Însă noi analizăm lucid o serie de stări negative şi ne exprimăm fără nici un fel de inhibiţie decepţiile, indignările şi uneori chiar momentele de furie împotriva acestei impotente clase politice româneşti, care nu văd deocamdată nici cum ar putea fi reformată. Mai moderat spus: nu sunt deloc un mare admirator al ei. Plutim într-o derivă totală. Mereu sub spiritul improvizaţiei. Căutăm să scoatem un iepure din joben ... pe post de prim-ministru..."
Eu nu văd lucrurile atât de "în negru". Nu m-a părăsit speranţa. În cartea pe care am publicat-o cu titlul "Între dezordine şi reformă" apare o notă politică din 22 aprilie 1998:
"Cetăţenii României, oamenii simpli care sunt poporul, au dovedit că sunt răbdători, că sunt înţelegători şi cuminţi, dar speranţele lor au fost mereu năruite şi la fel credi
