Mai întîi, a fost omul. Apoi, în jurul lui s-a construit mitul. Omul se află, de atunci, în arestul propriului mit şi va rămîne aşa. Armata de bodyguarzi şi de avocaţi este neputincioasă. Gigi Becali – fiu de oier fruntaş pe ramură machedonească, latifundiar, magnat, filantrop, patron de fotbal, şef de partid legionaroid, inculpat, arestat, martir creştin caricatural – trăieşte, acum, o dramă de care nici măcar nu este conştient. Entitatea publică George Becali este rezultatul grotesc al unui şir de „delicte“. Coautori au fost, printre alţii, PR(O TV) şi B1 TV – tribune media de pe care mucenicul de carton îşi proclama, cu emfază şi faultînd sistematic limba română, credinţa rudimentară şi, pe alocuri, contondentă. Printre cei care au favorizat această infracţiune suigeneris – adică popularizarea şi ascensiunea unui personaj altminteri marginal, vulgar şi suspect de paranoia – merită să fie citat şi Viorel Hrebenciuc. El l-a inventat politic pe Gigi pentru că urmărea spargerea monopolului vadimist asupra curentului naţionalist-populist şi era convins că îl poate controla. Producţie de serie B a mass-mediei postcomuniste, Becali s-a vrut şi – mai grav! – s-a crezut un Întemeietor. Pentru început, la Steaua, unde a încercat să şteargă istoria clubului, cu tot cu urmele creatorilor ei. De aici, a pornit misiunea de cucerire a României prin Cruce, dar a sfîrşit jucînd o tablă cu interlopii la Rahova. Aceasta pentru că le-a aplicat celor care i-au furat limuzina o justiţie aparte, marca Becali. În competiţia sa nebună cu propria imagine, „Jiji“ – şef de trib machedonesc, Mîntuitor şi Judecător – a intrat în coliziune cu Justiţia pămînteană, căreia nu i-a recunoscut niciodată autoritatea. După ani de procese şi de batjocură la adresa magistraţilor, Arhanghelul s-a prăbuşit şi plăteşte acum pentru ofensă adusă Autorităţii. Nu schimbul de terenuri cu Ministerul Apăr