Alexandru DOBRESCU Va mai amintiti ce ne povesteau in trecutele campanii electorale tinerii aspiranti la un rol pe scena politica? Mai tineti minte cum se sileau ei sa ne convinga ca asa nu se mai poate, ca e nevoie musai de o schimbare radicala a mentalitatii barbatului politic roman, naravit de prea multa vreme in rele, si ca o asemenea schimbare n-are cum veni decat din partea generatiei tinere, animate inca de idealismul lucrarii pentru binele obstesc? Drept sa va spun, mi-am pus si eu, la un moment dat, sperante in intinerirea clasei politice, gandind ca noii veniti ar avea si pregatirea, si energia, si determinarea necesare pentru impingerea treburilor politice catre albia relativei normalitati. Si chiar incepusem a-mi imagina cum, prin interventia lor hotarata, lucrurile vor prinde sa se indrepte sub ochii nostri, astfel ca, in putini ani, din toata mizeria morala sI materiala a ceasului de fata sa nu mai ramana decat amintirea.

Mai trebuie, oare, sa va aduc aminte ca alegerile au trecut precum au venit, ca "lupii tineri" de toate culorile declarate si-au vazut visul cu ochii, dar ca nici pomeneala de vreo prefacere, cat de marunta, a obiceiurilor politice cunoscute pe propria-ne piele? Indata ce s-au trezit alesi, junii politicieni nu doar ca s-au lepadat de toate promisiunile rostite, credeam noi, din toata inima, nu doar ca si-au pus idealismele la naftalina, cum orice haina pe moment netrebuitoare, ci si-au insusit, cu o repeziciune de care nu-i banuiam, atitudinile, gesturile, formularile, reactiile veteranilor politici, la care, nu mai departe decat ieri, pretindeau a fi alergici din nascare. I-am presupus sinceri si s-au dovedit la fel de demagogi, ca sa nu zic mincinosi, pe cat predecesorii lor; i-am suspectat de ingrijorare reala fata de soarta celor multi si ii vedem confiscati exclusiv de grija propriei chiverniseli; ne-am imagi