Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eurocampanie cu MTV

Publicat in Jurnalul, joi 9 aprilie 2009 · · ·

În încercarea de a mobiliza tinerii la vot pentru euroalegeri, Comisia Europeană va lansa pe postul MTV o campanie de 1,9 milioane euro. Ideea europeană este pe placul strategilor de campanie de la Bucureşti, care văd în tineri un segment electoral important căruia îi alocă programe speciale în campanie.

Tema campaniei pe care o va lansa Comisia Europeană pe MTV va fi "Mă asculţi?", în ideea de a demonstra că a vota înseamnă să fii ascultat. Campania va rula şi pe internet, mesajul său fiind susţinut şi de celebrităţi precum membrii formaţiei Depeche Mode sau cântăreţul italian Tiziano Ferro.

La Bucureşti, coordonatorii de campanie ai partidelor sunt de acord că ideea este una bună şi spun că şi în propriile programe de campanie vor avea strategii destinate exclusiv tinerilor.

Astfel, coordonatorul tehnic al campaniei electorale a PSD pentru europarlamentare, Valeriu Zgonea, apreciază ideea CE şi spune că şi PSD-ul are inclus în strategia de campanie ceva asemănător, care se cheamă "First time voting" ("Pentru prima dată la vot") şi prin care vrea să-i atragă la urne pe tinerii care au împlinit de curând 18 ani şi care la alegerile pentru Parlamentul European urmează să voteze pentru prima dată.

Acest proiect al PSD va fi lansat în campania electorală pentru alegerile europarlamentare iar până atunci, spune Zgonea, el va fi ţinut "la secret".

Liberalii sunt şi ei îngrijoraţi de absenteismul tinerilor şi li se pare că ideea Comisiei Europene este una bună. "E dezastru cu absenteismul. Trebuie să facem ceva", ne-a declarat şeful campaniei PNL pentru europarlamentare, vicepreşedintele liberal Rareş Mănescu.

El a adăugat însă că şi PNL pregăteşte o strategie de aducere la vot nu numai a tinerilor, care ar fi vizaţi de campania MTV, ci şi a celor cu vârsta de până la 40 de ani. "Cei cu vârsta înt

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum o ora
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

Hunedoara: Doi adulţi şi un copil de 8 luni, salvaţi de la înec de pompieri / Au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei

News.ro acum 48 minute
Doi adulţi şi un copil de doar 8 luni au fost salvaţi, fiind în pericol de înec, după ce au rămas izolaţi pe o insulă a râului Strei, în urma deversării unui lac de acumulare al unui baraj din amonte.

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York, după 20 de ani

News.ro acum 2 ore
După 20 de ani, prima cursă aeriană directă România-SUA a aterizat la New York. Ambasadorul României în Statele Unite Andrei Muraru i-a întâmpinat pe primii români sosiţi pe pământ american şi i-a oferit directorului liniei aeriene „certificatul de

A murit directorul Reporteri fără frontiere, Christophe Deloire / Avea 53 de ani și conducea organizația care apără libertatea presei din 2012

G4Media acum 55 minute
Directorul general al organizaţiei Reporteri fără frontiere (Reporters Sans Frontieres, RSF), Christophe Deloire, a murit sâmbătă la vârsta de 53 de ani, a anunţat organizaţia care apără libertatea presei în lume, informează AFP, transmite Agerpres.

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Palestinienii spun că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 50 de morţi

News.ro acum 3 ore
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Papa Francisc se va întâlni cu actori de comedie din întreaga lume, inclusiv cu Whoopi Goldberg

News.ro acum 2 ore
Papa Francisc, care spune că se roagă în mod regulat "Doamne, dă-mi simţul umorului", se va întâlni cu comedianţi din întreaga lume, inclusiv cu actriţa americană Whoopi Goldberg, pe 14 iunie, a anunţat sâmbătă Vaticanul, relatează Reuters. Mai târz

Alegeri locale şi europarlamentare în Timiş. Cum poţi afla secţia la care trebuie să votezi

Press Alert acum 3 ore
< p> Duminică, 9 iunie, au loc alegeri europarlamentare şi alegerile pentru autorităţile publice locale. Secţiile de votare se deschid la ora 7.00 şi se închid la 22.00, dar există posibilitatea extinderii programului până la miezul nopţii dacă se f

Mesaj emoționant lăsat de Daliana Răducan după ce și-a unit destinele cu Răzvan Simion. Prezentatorul de la Neazta s-a căsătorit în mare secret

Cancan acum 3 ore
Răzvan Simion și Daliana s-au logodit acum un an și, în aceeași perioadă, au făcut public anunțul despre nunta lor, planificată pentru vara următoare! Până acum, cei doi au preferat să rămână discreți, așa că, astăzi, pe 8 iunie 2024, cei doi și-au

Arest preventiv pentru bărbatul care a atacat-o pe Mette Frederiksen, premierul danez

Mediafax acum 54 minute
„Având în vedere faptul că acuzatul nu are nicio legătură cu Danemarca, există riscul de evadare”, a declarat judecătorul de la tribunalul oraşului Copenhaga ca fiind unul dintre motivele pentru sentinţa privativă de libertate, potrivit radiodifuzor

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/33°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°