Fiecare pasăre pe limba 3 piere Ne amintim (?) că fiecare dintre femeile pe care le seduce Don Juan este o a treia. Ea nu e prima sau unica, aşa cum o face el să creadă; şi nu este nici a doua – veşnic-alternativa –, aşa cum crede el. Fiecare dintre ele îşi este propriul „etc.“, trăieşte efemer şi e dată uitării cînd a fost devorată ca obiect al dorinţei. Fiecare dintre ele este o a treia, ca prim element al unei enumerări întoarse (3-2-1) către zeroul versatil şi exasperat al DJ-ului tăcerii. Monstruozitatea schimbării lui „eu“ în „etc.“, a pierderii în şirul numerelor ar trebui descîlcită nu doar de dragul acelei concreteţi singuratice numite abstracţiune, ci şi pentru că această depersonalizare ne pîndeşte pe toţi, după ce i-a vînat pe mulţi. În faţa zeroului mecanic şi repetitiv al puterii, toţi sîntem pasibili de înlocuire, enumerare şi eliminare. Doar astfel zeroul interior al stăpînului se poate hrăni din 3-ul, din „etc.“-ul la care este fiecare supus. De la Don Juan pînă la Big Brother, această eviscerare a singularităţii fiinţelor, totalitarismul de budoar îl anticipează şi îl inspiră pe cel politic pe coridoarele labirintului de cristal al modernităţii. Fascinaţia pe care 3 o exercită asupra speţei umane este – cine ştie de cînd? – legată de magia enigmelor inaparente. 3 este altul; este celălalt; este în plus. De trei ori 3, şi tot nu ajunge: - 3-ul interzis În logica clasică a terţului exclus de Aristotel din cetatea preocupărilor relevante, ananghia a fost înlocuită de necesitate, iar aceasta a luat înfăţişarea binară a lucrurilor prinse în ciorchini de atribute: poţi fi însurat sau nu, să fii viu sau nu – tertium non datur, adică a treia posibilitate e de negăsit şi de necăutat. Un computer bazat pe logica ternară ar fi mai monstruos decît un bebeluş cu trei mîini. Rezon! Eliminîndu-l pe 3, logica şi-a atribuit acea ţară binecuvîntată mărginită d