Burlea Lucian Incepand cu 1 aprilie, directorii de la Spitalul Cai Ferate, membri in comitetul director, au decis sa renunte la sporuri. Astfel, managerul, directorul medical, directorul de ingrijiri, directorul administrativ, de cercetare-dezvoltare si cel financiar contabil vor renunta pentru o perioada determinata la sporul de preventie de 11 la suta. Pentru ca managerul spitalului, dr. Lucian Burlea, nu primeste acest spor, acesta a decis sa renunte la sporul de calculator de 15 la suta. Aceasta decizie a fost luata de membrii comitetului director pentru ca au fost taiate si din sporurile personalului. Medicii care au norma de baza la Universitatea de Medicina si Farmacie Gr.T. Popa nu vor mai primi sporul de doctorat de la spital. Pana acum acestia primeau acest spor si de la universitate si de la spital. De asemenea, nu se mai acorda salarii de merit si au fost scoase si doua linii de garda. Managerul Spitalului CFR, dr. Lucian Burlea, a declarat ca a luat decizia de a taia sporurile membrilor comitetului director pentru ca nu i s-a parut corect sa reduca sporurile personalului. "Am decis sa facem front comun cu toti salariatii si membrii comitetului director au renuntat la sporul de preventie. Eu am renuntat la sporul de calculator, pentru ca nu aveam acest spor de preventie. Incepand cu 1 aprilie, timp de trei luni de zile nu vom mai acorda aceste sporuri. Unitatea medicala traverseaza o perioada de criza, la fel ca celelalte spitale si trebuie sa gasim anumite solutii pentru eficientizarea gestionarii fondurilor", a declarat dr. Lucian Burlea, manager la Spitalul Cai Ferate.
Burlea Lucian Incepand cu 1 aprilie, directorii de la Spitalul Cai Ferate, membri in comitetul director, au decis sa renunte la sporuri. Astfel, managerul, directorul medical, directorul de ingrijiri, directorul administrativ, de cercetare-dezvoltare si cel financiar