Mâine, Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa şi Clubul Sportiv Farul organizează, în sala de conferinţe a hotelului IBIS, şedinţa de analiză a activităţii pe anul 2008. Printre personalităţile care şi-au anunţat prezenţa la acest eveniment se află ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, secretarul de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului, Octavian Belu, şi Mariana Bitang, consilier de stat la Administraţia Prezidenţială. De asemenea, vor mai fi prezenţi şi reprezentanţi ai autorităţii locale, ai federaţiilor sportive naţionale, ai asociaţiilor judeţene pe ramură de sport, ai asociaţiilor şi cluburilor sportive din judeţ, sportivi, antrenori şi tehnicieni. Cu această ocazie, o parte dintre fostele glorii ale sportului constănţean vor fi premiate prin proiectul „Să ne aducem aminte de ei", demarat în urmă cu doi ani, de către DSJ. De asemenea, vor mai fi premiate şi atletele, Anca Heltne şi Nicoleta Grasu. Mâine, Direcţia pentru Sport a Judeţului Constanţa şi Clubul Sportiv Farul organizează, în sala de conferinţe a hotelului IBIS, şedinţa de analiză a activităţii pe anul 2008. Printre personalităţile care şi-au anunţat prezenţa la acest eveniment se află ministrul Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi, secretarul de stat la Ministerul Tineretului şi Sportului, Octavian Belu, şi Mariana Bitang, consilier de stat la Administraţia Prezidenţială. De asemenea, vor mai fi prezenţi şi reprezentanţi ai autorităţii locale, ai federaţiilor sportive naţionale, ai asociaţiilor judeţene pe ramură de sport, ai asociaţiilor şi cluburilor sportive din judeţ, sportivi, antrenori şi tehnicieni. Cu această ocazie, o parte dintre fostele glorii ale sportului constănţean vor fi premiate prin proiectul „Să ne aducem aminte de ei", demarat în urmă cu doi ani, de către DSJ. De asemenea, vor mai fi premiate şi atletele, Anca Heltne şi Nicoleta Grasu.