Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“, Timişoara Remember de Mateiu I. Caragiale Regia, coregrafia, costume, colaj muzical: Răzvan Mazilu Decoruri şi video: Dionisis Christofilogiannis Sound design: Vlaicu Golcea Light design: Florian Putere Cu: Răzvan Mazilu, Ion Rizea Estetica urîtului, kitsch-ul şi alte chipuri ale contemporaneităţii s-au aşezat peste imaginea de altădată a frumosului. Rafinamentul înalt, gustul cultivat, discursul elevat, manierele alese, luxul preţuit pentru valorile lui par să aparţină unui trecut de mult apus. În cel mai bun caz, trimit la curente literare şi artistice precum romantismul tîrziu sau impresionismul, la muzica lui Wagner, la picturile lui Van Dyck, Ruysdaël sau Gaugain. Şi, desigur, la expresia lor pură, etalată în toată splendoarea: la dandism. Răzvan Mazilu şi Ion Rizea împărtăşesc nostalgia acelei epoci. Premiera Remember de la Teatrul Naţional din Timişoara se naşte din această fascinaţie comună. Pînă într-atît este ea de mare, încît dramatizarea, prin renunţarea la cîteva pasaje şi accentuarea altora, pune în prim-plan tema dandismului. În plan secund trece problema identitară pe care o ridică nuvela lui Mateiu Caragiale. Păstrează doar incertitudinile legate de numele şi vîrsta personajului, dar le eludează pe cele care ar putea deschide o discuţie despre ambiguitatea sa sexuală. Rezultă un monolog bine structurat, care răspunde fără echivoc intenţiilor creatorilor şi sprijină întreg spectacolul. Astfel, naratorul devine Domnul M. (Ion Rizea), un personaj distins, cu melon, capă şi baston, purtate cu naturaleţe şi eleganţă. Păşeşte cu siguranţă, face gesturi largi sau, dimpotrivă, reţinute, întotdeauna potrivite cu situaţia şi/sau starea sa. Îşi timbrează atent vocea pe fiecare dintre cele trei paliere atinse în confesiunea sa. Uneori, se adresează spectatorilor şi, chiar dacă vorbeşte despre sine, o face pe un ton det