Despre Dan Perjovschi se pot spune atîtea lucruri. Cel mai expus artist român în marile muzee ale lumii e deja un truism. Chiar zilele acestea va realiza o serie de desene pe teme de actualitate precum criza financiară sau Carla Bruni Sarkozy, pe pereţii galeriei Michel Rein din Paris. Omul, ca şi opera lui, ilustrează perfect ideea de „Free Style“. Dan, acum eşti mereu în mişcare, „pe drum“, desenînd pereţii prin Europa. Şi nu numai. Acasă, cînd şi unde te pot recunoaşte oamenii? Mihai, poţi să te vîri sub nasul oamenilor, să le stai în ochi, şi ei să nu te „recunoască“. Eu sînt un tip hiperactiv: cînd nu expun, dau din gură la radio sau prin ziare (ca acum, aici, cu tine), pentru că revendic artistic spaţiul public, politic, social sau media. În înţelesul tradiţional al cuvîntului „artă“ (ei, nu chiar aşa de tradiţional!), expoziţia sub formă de zid, făcută de mine la Centrul Naţional al Dansului, din buricul tîrgului Bucureşti, stă deschisă de la începutul lui 2008, 7 zile pe săptămînă, 24 din 24 de ore. Mai mare acces nu se poate. Ai desenat mulţi pereţi publici sau prin muzee mai mult sau mai puţin celebre; unde ţi-a plăcut cel mai mult să lucrezi? Unde a fost cel mai greu să fugi de propria artă? Îmi amintesc cum a fost ştergerea urmelor perjovschiene de pe pereţii din Brukenthal. Îmi place peste tot, pentru că de fiecare dată e diferit – şi cînd sînt cocoţat la 8 metri înălţime pe faţada Muzeului de Artă din Sydney, şi cînd stau în genunchi la Centrul de artă Wiels din Bruxelles. La Sibiu, a fost o excepţie că mi-am „ucis“ singur arta (la noi, instituţiile nu sînt capabile să facă bine lucrurile şi mai bine le faci tu cap-coadă; tu centrezi, tu dai cu capul). De obicei, nu sînt de faţă cînd se petrece ştergerea, pentru că, oricît de încîntătoare pare ideea, realitatea nu-i aşa mişto. Ţin cu dinţii de conceptul ăsta, pentru că mă eliberează de mine în