Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Penicilina se dueleaza cu Unic pentru locul cinci

Publicat in Buna Ziua Iasi, vineri 10 aprilie 2009 ·

Nicu Roibescu Dupa ce se impusesera la Targu Mures cu 3-1, voleibalistele de la Unic au castigat, tot cu 3-1, si la Piatra Neamt si au pus capat confruntarii din faza a doua a play-off-ului, contand pentru locurile 5-8. Asadar, Unic va fi adversara Penicilinei pentru locurile 5-6, in sistemul cel mai bun din trei meciuri. Primul joc va avea loc la Iasi, pe 25 aprilie, al doilea este programat la Piatra Neamt, pe 29 aprilie, iar al treilea, cel decisiv, daca va mai fi nevoie de el, se va desfasura tot la Iasi, pe 2 mai. Dan Banu, antrenorul principal al Penicilinei, a urmarit din tribune meciul castigat de Unic la Piatra Neamt cu CSU Targu Mures. "Banule, ai venit sa iei lectii de volei?", a fost formula de intampinare din partea lui Vasile Ouatu, finantatorul nemtencelor, insa Banu a retinut urmatoarele: "Muresencele au castigat primul set, pentru ca apoi sa nu mai joace nimic. Se vorbea ca ele nu si-au mai primit de cinci luni salariile si din cauza asta s-au prezentat mult prea relaxate. Unic nu este deloc o echipa rea, dar cred totusi c-o putem depasi. Jocul ei este axat pe Zaharia, Sobo si Stanciu, insa principalul nostru adversar este Ouatu, nu echipa. Cred ca este in stare sa faca absolut tot ce depinde de el pentru a ocupa locul 5. Nu ne va fi usor, dar eu am mare incredere in fetele de la Penicilina, care au demonstrat ca atunci cand au vrut au putut face meciuri memorabile". Daca va termina sezonul pe locul 5, Penicilina va merge in Challenge Cup. Nicu Roibescu, directorul Penicilinei Iasi, isi face de pe acum calcule asupra bugetului pe care-l implica prezenta intr-o astfel de competitie. N-ar vrea ca in toiul intrecerii sa constate ca nu mai sunt bani si sa fie nevoit sa semneze retragerea formatiei din Europa, lucru care ar atrage iarasi o suspendare. Patit in urma cu sapte ani, la precedenta aparitie a Penicilinei, de fapt a unei echipe iesene, in

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 19 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 24 minute
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Florian Coldea – plasat sub control judiciar pe cauţiune

Radio Mures acum 28 minute
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, a fost plasat sub control judiciar pe cauţiune de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au precizat, azi, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit surselor citate, cauţiunea a fost stab

Incendiu devastator în județul Alba. Arde un atelier de tâmplărie, dar focul s-a extins la o pensiune și o locuință

Ziare.com acum 28 minute
Pompierii intervin vineri dimineaţă pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un atelier de tâmplărie din municipiul Aiud, focul extinzându-se la acoperişurile unei locuinţe şi unei pensiuni. Două persoane au ieşit singure din locuinţă, iar 14 pers

SUA pregătesc un pachet de armament în valoare de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

News.ro acum 35 minute
Statele Unite pregătesc un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, care va include obuze de artilerie de 155 mm, muniţie aeriană de precizie şi vehicule terestre, au declarat joi trei oficiali americani pentru Reuters.

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 10 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Preşedintele ceh a fost rănit în timp ce conducea motocicleta

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Este oficial: salariul minim pe economie creşte la 3.700 de lei brut de la 1 iulie, adică circa 2.300 de lei net

Ziarul Financiar acum 7 ore
♦ La începutul anului 2024, în România erau 1,5 milioane de contracte de muncă plătite cu salariul minim pe economie. Cele mai multe sunt în comerţ şi în industria prelucrătoare. Salariul minim brut pe economie creşte până la 3.700 de lei brut de la

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum 8 ore
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Vremea

București
acum

15°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

14°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

14°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°