Dacă am urma ad litteram o replică din piesă, Piersic jr şi logica personajului său ar avea nevoie de îngrijire medicală. Un text valoros scris de Sam Henry Kass este omorât cu cruzime de o interpretare fără vlagă. O masă şi două scaune la care se aşază cele două personaje. Patronul şi angajatul. Ochelari negri, black suit, atitudine cool, precum cea a băieţilor care îşi câştigă existenţa în zona „gri“ a jocurilor de noroc.

Dialogul, care începe târziu, când răbdarea spectatorului se precipită, sugerează că personajele lucrează într-un cazinou. Angajatul, Ricci (Petre Fumuru), cam idiot şi stupid de felul lui, nu prea înţelege ce vrea Sel (Florin Piersic jr, care semnează şi regia), şeful arogant, dispreţuitor şi imposibil.

Şeful vrea ca angajatul să schimbe cărţile de pe mesele clienţilor la fiecare 15 minute. Comanda, aparent simplă, dar care se alterează pe parcurs de infatuarea lui Sel, nu rezonează cu nivelul de inteligenţă al lui Ricci.

Patronul întreabă eliptic, face apoi acolade şi figuri de stil care se vor informaţii ajutătoare, dar care îl încurcă şi mai mult pe bietul subaltern. Care subaltern trece prin toate stările, de la pasivitate şi indiferenţă la servilism, apoi la furie dementă, după atâta bătaie de joc din partea lui „big boss“.

Numai Sel, impasibil şi adâncit în superioritatea plictisului său existenţial, debitează frazele într-o monotonie tranchilizantă, ca un tramvai delabrat care face zilnic traseul Lizeanu-Obor.

Sel versus Ricci

Personajul lui Florin Piersic jr pare anesteziat, n-are pic de viaţă şi culoare. Se vrea flegmatic, dar este incert, se vrea superior, dar cade în derizoriu. „Nu mai pot, am nervii mei, sunt aşa... “, spune Sel, deloc exasperat (exasperat este spectatorul, care aşteaptă un punct culminant, o răsturnare de situaţie), şi mâinile perso