O fi o bancă, "magazin de bani", cum le place multor jurnalişti să spună la noi şi prin alte părţi ale lumii, dar e un magazin ultraspecializat şi ultrasofisticat, cu reguli tari.
La bancă nu se stă la coadă, ca la oricare magazin, unde când îţi vine rândul ceri marfa, o plăteşti şi pleci. Aici poţi să ajungi la ghişeu, să soliciţi un credit, iar banca să nu ţi-l dea. Important este, însă, ca banca să nu refuze credite doar pentru că şefii ei pleacă de la simple suspiciuni de neîncredere, uneori cauzate de o analiză aiurea.
Mai ales acum, în vremuri de criză, un NU e adeseori mai tentant decât un DA.
Refuzul unui credit nu poate fi bazat pe închipuiri. Fiindcă nu-i posibilă o ruptură între credite şi realitatea masei de solicitanţi, fără să apară consecinţe grave. Lucrul cel mai rău ce s-ar putea întâmpla ar fi formarea unui triunghi de-a dreptul dramatic: banca să refuze creditarea unei companii, deşi are comenzi şi şanse reale de redresare, compania să-şi restrângă drastic personalul, iar lucrătorii ajunşi în şomaj să nu mai poată plăti datoriile către bancă.
O bancă este un centru de putere. Fiindcă de aici sunt împrumutaţi bani pentru consum şi bani pentru activităţi productive, pentru investiţii, pentru afaceri. Peste tot, în lume, în ţări dezvoltate ori în ţări în dezvoltare, îndeosebi acum, când criza globală loveşte întreaga planetă, cel căruia banca îi refuză creditul solicitat va fi nevoit să renunţe la casă, la maşină ori la mijloace de subzistenţă. În cazul unor companii, la înnoirea produselor ori la reluarea ciclului producţiei. Dar, niciodată o astfel de decizie nu va putea să fie luată fără consecinţe dramatice, după bunul plac al băncii. Întotdeauna se impune să intervină un calcul economic, analize de risc, teste de stres. Pentru că ţelul oricărei bănci este acela de a găsi banilor întrebuinţarea cea ma
