Dinamo a învins, sâmbătă seară, Vasluiul, profitând de ajutorul primit de la „centralul” Ovidiu Haţegan şi de tripla izbutită de „Săgeată”. Sursa: Octavian Cocoloş
Rezultatele înregistrate în etapa a 24-a din Liga I la fotbal menţin echipa Dinamo pe prima poziţie a clasamentului, la trei puncte în faţa formaţiilor FC Timişoara şi Unirea Urziceni. După jocurile Unirea Urziceni - Rapid 1-1 şi FC Timişoara - Universitatea Craiova 1-0, meciuri disputate sâmbătă la amiază, gruparea „câinilor” alunecase înaintea partidei cu FC Vaslui până pe locul trei. „Câinii” n-au tremurat însă pentru victorie în confruntarea cu moldovenii, încheiată cu 4-1 în favoarea trupei lui Mircea Rednic.
De liniştea dinamoviştilor au avut grijă fotbalistul Marius Niculae, aflat într-o formă sportivă de zile mari, şi arbitrul Ovidiu Haţegan. Atacantul a scos un penalty şi a marcat de trei ori, iar „centralul” a închis ochii la două penalty- uri care li se cuveneau oaspeţilor.
„Titlul a fost decernat”
Dinamo continuă să uimească. După victoria cu miros de blat din meciul cu Rapid, 3-0, a urmat eşecul ruşinos de la Craiova, 0-2, apoi victoria lejeră cu FC Vaslui, 4-1. „Nu avem constanţă în joc şi în rezultate”, a admis ieri Nicolae Badea, preşedintele „roş-albilor”. La ultimul meci, un rol decisiv în stabilirea învingătoarei l-a avut arbitrul Ovidiu Haţegan. Vasluiul, altfel o echipă care are acces la „butoanele” arbitrilor, a mai avut în trecut de suferit de pe urma prestaţiei „fluieraşilor”, dar numai la partidele contra granzilor.
Metodele prin care Dinamo a ajuns să dea ora exactă în Liga I sunt contestate de adversari. Adrian Porumboiu, patronul „galben-verzilor”, îl consideră răspunzător pe „sforarul” Borcea. „Titlul a fost decernat. Am venit precum mielul la tăiere. Cu un asemenea arbitraj, Dinamo ar fi bătut-o şi pe Barcelona. B