Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Basescu si sindicatele din educatie se vor intalni din nou dupa Paste

Publicat in Romania Libera, luni 13 aprilie 2009 ·

Presedintele Traian Basescu a declarat luni, la finalul intalnirii cu reprezentantii sindicatelor din invatamant si ai Ministerului Educatiei, ca a fost placut surprins de responsabilitatea cu care sindicatele trateaza reforma din educatie si ca vor avea o noua intalnire pana la sfarsitul lunii aprilie.

"In sistemul de educatie este nevoie de reforma, chiar daca partidele aflate la guvernare nu-si pot respecta angajamentul legat de cresterile salariale pentru cadrele didactice", a precizat seful statului. El a spus ca niciunul dintre reprezentantii sindicatelor nu a denuntat Pactul pentru Educatie si strategia din domeniu. Noua lege a salarizarii unice a fost un alt subiect al intalnirii de luni de la Cotroceni, a spus presedintele Basescu. "Pentru mine este foarte clar ca sistemul de educatie ramane o prioritate inclusiv in situatie de criza economica", a spus seful statului, citat de NewsIn. Intalnirea, care va avea loc dupa sarbatorile de Paste, se va concentra pe discutii asupra unui proiect al noii legislatii privind educatia, la care lucreaza Comisia prezidentiala condusa de Mircea Miclea.

In schimb, liderul Alma Mater, Razvan Bobulescu, a declarat, in urma intalnirii, ca nu s-a obtinut niciun rezultat. Printre problemele care au fost dezbatute s-au numarat legea majorarii salariilor dascalilor, dar si descentralizarea in sistemul preuniversitar. "Doamna ministru ar trebui sa urmeze exemplul domnului Miclea. Ar trebuie sa renunte, ca e pacat de expertiza sa, ca sa gestioneze un sistem in conditii de criza cand totul se duce de rapa", a declarat liderul Alma Mater, Razvan Bobulescu, la sfarsitul discutiilor. El a precizat ca salariile vor ramane inghetate in acest an. "Asteptam sa vedem care vor fi rezultatele referendumului profesorilor, dar sincer, eu zic ca nu merita o greva, pentru care sa donam niste bani din buzunarul nostru, s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 3 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 4 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 3 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 3 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 5 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 7 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 5 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
joi

14°/27°
Iasi
acum

14°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
joi

14°/21°
Constanta
acum

12°
lun.

12°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/20°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°
joi

12°/24°