Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Schimbari in conducerea organizatiei locale a PSD

Publicat in Buna Ziua Iasi, luni 13 aprilie 2009 ·

In urma unor alegeri interne, conducerea Organizatiei Partidului Social Democrat (PSD) din Pascani a decis ca noul secretar al organizatiei sa fie Florin Racila. Acesta il inlocuieste in functie pe Gica Zanet, care s-a autosuspendat din partid deoarece de cateva zile a fost numit director al Oficiului Prefectural din Pascani. "Am avut o sedinta la partid unde am discutat despre organizarea partidului si pregatirea alegerilor europarlamentare. Cu aceasta ocazie, a fost inlocuit din functie domnul Gica Zanet. Au fost doua propuneri pentru noul secretar, fiind vorba despre Iulian Muraru si Florin Racila. A urmat un vot secret, iar Florin Racila a castigat", a precizat senatorul Florin Constantinescu, presedintele Organizatiei PSD Pascani. De asemenea, reprezentantii PSD au desemnat prin vot secret si liderul de grup al consilierilor. Acesta va fi Dumitru Pantazi, fostul viceprimar al municipiului, care a obtinut mai multe voturi decat Vasile Haldan. "Dumitru Pantazi a obtinut 9 voturi, iar Vasile Haldan 6 voturi. De asemenea, am discutat si despre persoana care il va inlocui pe Gica Zanet in Consiliul Local. Astfel, am hotarat ca Gabriela Nedelcu sa fie noul consilier", a anuntat Florin Constantinescu. Senatorul pascanean a vorbit intr-o conferinta de presa si despre alegerile europarlamentare. Acesta s-a aratat un mare sustinator al tanarului Catalin Ivan, care candideaza la alegerile europarlamentare. "PSD are candidati foarte buni. Din Iasi il avem pe Catalin Ivan, care se afla pe un loc eligibil. Sunt convins ca o sa faca fata cu succes in Parlamentul European", a mai adaugat Florin Constantinescu.

In urma unor alegeri interne, conducerea Organizatiei Partidului Social Democrat (PSD) din Pascani a decis ca noul secretar al organizatiei sa fie Florin Racila. Acesta il inlocuieste in functie pe Gica Zanet, care s-a autosuspendat din partid deoarece d

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 23 minute
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 27 minute
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum o ora
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 2 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

12 oameni au fost răniți în urma unor turbulențe, într-un avion al Qatar Airways care zbura de la Doha către Dublin

HotNews acum 5 ore
Douăsprezece persoane care călătoreau la bordul unui avion al companiei Qatar Airways, într-un zbor de la Doha către Irlanda, au fost rănite în timpul unor turbulențe, a anunțat duminică aeroportul din Dublin, adăugând că avionul a aterizat în sigur

Farul Constanţa câştigă Liga de Tineret şi va reprezenta România în UEFA Youth League

Mediafax acum o ora
Luca Băsceanu, căpitanul celor de la Farul Constanţa, a marcat unicul gol al meciului, de la 11 metri, cu doar câteva minute înainte de finalul timpului regulamentar. Victoria vine după ce constănţenii au jucat şi finala Cupei de Tineret, unde au ce

Marius Tucă Show începe luni, 27 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Marea Britanie: Conservatorii lui Rishi Sunak promit să reintroducă serviciul militar obligatoriu pentru tinerii de 18 ani, dacă vor câștiga alegerile

HotNews acum 4 ore
Partidul Conservator britanic, aflat la putere, a anunțat că va reintroduce serviciul militar național obligatoriu dacă va câștiga alegerile generale din 4 iulie, informează duminică AFP. Soldații britanici se deplasează de la Victoria Barracks până

Vremea

București
acum

19°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

14°/22°
mie.

13°/25°
Iasi
acum

17°
dum.

12°/25°
lun.

12°/20°
mar.

13°/22°
mie.

14°/20°
Constanta
acum

11°
dum.

12°/19°
lun.

11°/16°
mar.

12°/18°
mie.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

11°/23°
lun.

11°/20°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

16°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/25°