Peste 20 de membri ai unei orchestre din Surinam, suspectati ca transporta droguri, au fost arestati pe aeroportul Amsterdam-Schiphol, sambata, cand au coborat din avion venind din tara lor de origine, relateaza France Presse. "In timpul unui control al pasagerilor unui zbor din Surinam, 22 de persoane au fost arestate", a spus Robert van Kapel, purtatorul de cuvant al jandarmeriei de pe aeroport. Acestea sunt suspectate de trafic de droguri de mare risc, mai ales cocaina. Persoanele au spus ca fac parte dintr-o orchestra. Ancheta trebuie sa stabileasca, in zilele urmatoare, daca toate persoanele arestate au inghitit capsule cu cocaina si in ce cantitate. Potrivit presei olandeze, este vorba de orchestra Naks Kaseko Loco, care trebuia sa sustina saptamanile urmatoare un turneu in Olanda. Arestarile au avut loc in urma unui control numit "Suta la suta", organizat de autoritati asupra zborurilor care vin din Antilele olandeze si din Surinam. Aceste foste colonii sunt considerate porti de intrare in Europa pentru importante cantitati de droguri de risc produse in America Latina.
Peste 20 de membri ai unei orchestre din Surinam, suspectati ca transporta droguri, au fost arestati pe aeroportul Amsterdam-Schiphol, sambata, cand au coborat din avion venind din tara lor de origine, relateaza France Presse. "In timpul unui control al pasagerilor unui zbor din Surinam, 22 de persoane au fost arestate", a spus Robert van Kapel, purtatorul de cuvant al jandarmeriei de pe aeroport. Acestea sunt suspectate de trafic de droguri de mare risc, mai ales cocaina. Persoanele au spus ca fac parte dintr-o orchestra. Ancheta trebuie sa stabileasca, in zilele urmatoare, daca toate persoanele arestate au inghitit capsule cu cocaina si in ce cantitate. Potrivit presei olandeze, este vorba de orchestra Naks Kaseko Loco, care trebuia sa sustina saptamanile urmatoare un turneu