Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oradea:Alexandru Lungu a câștigat prin KO în prima rundă (GALERIE FOTO)

Publicat in Adevarul, luni 13 aprilie 2009 ·

Main-eventul Galei Local-Kombat 33 Oradea a fost înfruntarea Lungu - Villareal. Orădeanul Alexandru Lungu și-a ținut promisiunea făcută orădenilor la cântarul oficial. În cel mai important meci al Galei Local-Kombat 33 Oradea, Alexandru Lungu l-a învins pe americanul Ruben Villareal prin KO încă din prima rundă a meciului.

Peste 2.000 de orădeni, conform datelor organizatorilor, au luat cu asalt Arena Antonio Alexe, duminică seara, pentru a-și încuraja favoriții. În primul meci al Galei, orădeanul Ionel Brânză a pierdut, spre marea dezamăgire a susținătorilor săi, meciul cu Andrei Stoica. Spiritele s-au încins când în ring a urcat Ionuț Atodiresei. Românul a șters ringul, la propriu, cu adeversarul său, francezul David Douge.

Lungu învingător

Cel mai așteptat meci al serii, cel dintre Alexandru Lungu și Ruben Villareal, i-a ridicat în picioare pe cei 2.000 de spectatori. Lungu și-a făcut intrarea în scenă pe melodia cunoscutului interpret Puya. După câteva lovituri pentru a-și tatona adversarul, Lungu i-a aplicat americanului Villareal un set de pumni bine plasați. Croșeul de dreapta al orădeanului l-a trimis pe Villareal la podea, unde Lungu și-a terminat misiunea. L-a făcut KO pe american înainte ca gongul să bată finalul primei reprize.

„N-a fost uşor, pentru că americanul e experimentat şi se aştepta la croşeul meu de dreapta, arma mea cea mai tare. A tot eschivat, pentru că se aştepta la el. A fost mai greu până l-am pus la pământ, apoi m-am descurcat, pentru că sunt omul acţiunii. Știam că o să evite contactul direct cu mine, motiv pentru care am apelat la mișcările din judo”, a declarat după meci Alexandru Lungu. Rivalul său, americanul Ruben Villareal, a recunoscut că nu se aștepta la o forță așa de mare. ”Sandu e un sportiv foarte bun. Cu toate că știam că are o forță nimicitoare și un croșeu de dreapta ucigător nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum 7 ore
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

Începe proba la matematică de la Evaluarea Națională. Ce să nu uite elevii acasă

Ziare.com acum 25 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine joi, 27 iunie, proba la matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vor susţine,

Tentativa de lovitură de stat din Bolivia a eşuat după asaltul militar asupra palatului prezidenţial. Şeful armatei a fost arestat

News.ro acum 13 minute
Şeful forţelor armate din Bolivia a fost destituit din funcţie şi arestat miercuri, după ce a adunat oameni şi vehicule blindate în faţa palatului prezidenţial din La Paz şi a afirmat că doreşte să "restructureze democraţia", în ceea ce preşedintele

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 35 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum o ora
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Coreea de Nord afirmă că a lansat cu succes o rachetă cu focoase multiple - VIDEO

News.ro acum o ora
Coreea de Nord a testat cu succes, miercuri, o rachetă cu focoase multiple, a declarat joi agenţia de stat nord-coreeană KCNA. Regimul de la Phenian "a efectuat cu succes un test de separare şi control a focoaselor mobile individuale la 26 iunie", a

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum o ora
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Elevii susțin joi proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale

G4Media acum 29 minute
Absolvenţii claselor a VIII-a vor susţine, joi, proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei, transmite Agerpres. De asemenea, absolvenţii de gimnaziu din partea minorităţilor naţionale vo

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 27 iunie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 27 iunie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 30 iunie 2024. La tragerile loto de duminică, 23 iunie 2024, Loteria Română a acor

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 12 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

23°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

20°
joi

19°/30°
vin.

21°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

20°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

18°/29°
vin.

18°/27°
sâm.

18°/28°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°