Fotbalul se cuminţeşte tot mai tembel sub presiunea negustoriei. Echipa naţională, aflată deja în afara competiţiei pentru mondialul african, licitează postul de selecţioner.
În campionatul intern, încă nedecis, se licitează la greu locurile aducătoare de cash european. Strategiile de tarabă garantează spectacolul pe ambele fronturi. Actorii principali, laolaltă cu armata de figuranţi, cadenţează disciplinat în interiorul unor regii bine puse la cale.
Federaţia, prin comitetul său executiv, a decis să renunţe la serviciile lui Victor Piţurcă conform unui ritual validat de tradiţie. Victor Piţurcă nu a dat deocamdată un răspuns propunerii făcute de federaţie. Dar, indiferent de poziţia adoptată, este clar că nu vor rămâne în discuţie decât condiţiile de reziliere a contractului, nu şi rămânerea pe post a selecţionerului. Ştim, aşadar, că Piţurcă va pleca. Bătaia peştelui se dă pe frontul nominalizării noului antrenor al echipei naţionale. Concurenţa pe post, cel puţin aparent, este mare. Ionuţ Lupescu, cel însărcinat să prezinte spre validare Comitetului Executiv propunerile sale, vorbea de vreo 8-9 nume care ar intra în calculul său iniţial. Eu nu cred însă că rezerva de cadre este atât de generoasă. De această dată mi se pare mai dificil decât oricând altcândva alegerea noului selecţioner.
Mircea Lucescu reprezintă soluţia populară numărul 1. Omul lucrează de mult timp în străinătate, ferit de zoaiele competiţiei interne, are aura binefăcătorului universal şi, fapt deloc neglijabil, o presă extrem de favorabilă. Nu cred însă că Mircea Lucescu este atât de naiv (ca să mă exprim eufemistic) încât să accepte propunerea. Nu mă gândesc doar la dezavantajele financiare. Dar dacă Mircea Lucescu va intra în malaxorul patimilor care ne caracterizează, într-o perioadă de timp relativ scurtă, îşi va cheltui tot capitalul de imagine de car
