Un trist eveniment petrecut în săptămâna Patimilor (după ritul catolic) a fost de ajuns ca să ne dăm seama că lipsa de comunicare şi secretismul exagerat creează disensiuni între aparţinătorii militarilor de carieră şi civili. Generaţia post-decembristă care nu a „făcut” armata nu ştie despre ea nici cât îşi mai amintesc cei care au depus cândva jurământul militar!
Înainte de Revoluţie „hainele verzi” erau o prezenţă obişnuită în peisajul urban şi nu numai. Îi vedeai peste tot. Pe câmpiile patriei socialiste militarii culegeau recolta sub privirile indulgente ale ţăranilor „ceapişti.” Militarii coborau în minele de cărbuni ca să aducă la suprafaţă aurul negru. Ei făceau drumuri şi poduri, căi ferate şi blocuri pentru muncitorii şi ţăranii republicii socialiste. Ei adunau în saci negri de plastic rămăşiţele pământeşti ale victimelor accidentelor aviatice, catastrofe aeriene despre care nu auzeai la ştiri. Militarii cărau pe braţele lor băbuţele care se încăpăţânau să-şi părăsească bătătura, bătrânii răzvrătiţi împotriva naturii care refuzau să plece din calea apelor. Civilii au fost salvaţi, iar militarii? Sunt nume de străzi spre veşnica lor pomenire! Încercaţi un mic test, să vedeţi câţi au auzit de ei?
Să nu uităm de Casa Republicii! Acea clădire faimoasă care e a doua din lume ca mărime, şi probabil cea mai mare mâncătoare de energie din ţară, actuala clădire a Parlamentului României, aveţi idee ce a însemnat la vremea respectivă pentru apărătorii patriei?
Era pace şi era bine. Militarii luptau pe şantierele patriei. O armată de civili zdrenţăroşi, numiţi pompos „concentraţi” care se pregăteau pentru apărarea patriei înarmaţi cu lopeţi şi târnăcoape. Şi militarului, zis „apevist”, care a terminat liceul militar, apoi o şcoală militară de trei ani, cursuri de perfecţionare, a luat examene şi calificative „fb”, a supravegheat lanurile din