Sambata, spre orele serii cand orasul parea adormit in asteptarea dublei sarbatori, Pastele si Floriile, am luat autobusul 20. Cei cativa calatori care motaiau in scaunele lor sau priveau plictisiti pe geam aveau sa fie treziti din amorteala de o intamplare neobisnuita.
Un tanar care isi depana amintirile stand la taclale cu taxatoarea repeta din cand in cand: “se comporta ca niste copii de zece ani.” Neavand altceva mai bun de facut, incercam sa ghicesc motivul suferintelor tanarului… ”Werther muresean.” Nu a fost nevoie sa-mi bat prea mult capul. Autobusul a fost tras la dreapta in pozitie de asteptare, cu usile inchise. Calatorii se intrebau ce se intampla, de ce stam? Un pasager s-a cerut afara, ceilalti continuau sa se mire. Nu a durat mult si doi agenti de politie rutiera, echipati corespunzator au patruns in autobus, intreband pe un ton ferm: ”Asta e?” Si cei pe langa care treceau tresareau intrebandu-se: “Oare ce-am gresit?”
Cei doi erau urmati de soferul autobusului, el era reclamantul, cum aveam sa aflam. Ar fi urmat o legitimare regulamentara, dar baiatul nu avea actele la el. Mai tanarul politist a notat pe agenda lipita de geamul autobusului datele pe care i le dicta baiatul. Cu adresa cu tot. Nimeni nu a comentat. Soferul, un Othello de serviciu, (unul dintre cei care se comporta de parca ar avea zece ani?), a expus problema. Din dragoste! Traditionalul triunghi: fosta prietena, actuala si paratul. Politistii au executat pesemne “Autobusul 2009”, din moment ce am stat minute in sir, pasageri fara vina, pana cand s-a facut schimbul de amabilitati politienesti. “Asa ceva nu vezi nici in filme”, era de parere taxatoarea, dupa consumarea ineditului. Continuarea in numarul urmator?
Sambata, spre orele serii cand orasul parea adormit in asteptarea dublei sarbatori, Pastele si Floriile, am luat autobusul 20. Cei cativa calatori care m