Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luxul saraciei

Publicat in Ziarul de Iasi, miercuri 15 aprilie 2009 ·

In Romania, dreptatea nu mai umbla cu capul spart, ci in pielea goala. Cind vine vorba despre nedreptate, conteaza foarte mult din ce parte privesti. Insusi cuvintul in sine, "nedreptate", s-a facut mai des auzit in ultimii ani decit opusul sau, cel pe care oamenii il cauta de cind e lumea. Cind sistemul intirzie sa faca dreptate, unii incearca sa si-o adjudece singuri. Cel mai proaspat si mai notoriu exemplu este recuperarea limuzinei furate de la Gigi Becali, adusa inapoi cu tot cu hoti de "gorilele" acestuia. Promptitudinea, desi de invidiat, a fost taxata drept ilegala, pentru ca patronul Stelei nu a folosit institutiile abilitate pentru recuperarea bunului furat si pedepsirea hotilor. Asa se explica situatia aparent paradoxala ca pagubitul a ajuns dupa gratii, in timp ce hotii sint cercetati in libertate. Dar dreptatea (sau nedreptatea) se poate face si altfel. Intotdeauna, un drept trebuie sa fie consfintit de o parafa si de citeva semnaturi puse pe hirtie. Asadar, cei investiti sa emita decizii cu putere de lege vor fi intotdeauna primii linga oala cu smintina. Cu alte cuvinte, ei se vor considera indreptatiti sa ia salarii mari, desi alte categorii socio-profesionale le contesta acest drept, atita vreme cit diferenta dintre cel mai mic si cel mai mare venit obtinut de la stat este uriasa. Altii simt ca mor cu legea in mina. Profesorii privesc neputinciosi cum dau din umeri aceiasi oameni care cu doar citeva luni in urma le-au promis marea cu sarea. Ca sa nu mai vorbim de efectul nerespectarii unei legi chiar de catre institutiile de stat, lucru menit sa dea apa la moara celor care, ca Becali, ajung sa-si caute singuri dreptatea. Ramine de vazut cit de echitabila va fi promisa lege a salarizarii unice in domeniul bugetar si daca prevederile ei vor fi aplicate intocmai. Mai ales ca cei care impart vor fi, cu siguranta, tentati sa-si faca parte. Bunaoara, in "me

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad

Ziua Constanta acum 9 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber, miercuri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, cu timpul de 46 sec 88/100, conform Agerpres.ro Popovici a încheiat la doar două sutimi de recordul

EURO 2024 Elveția, la un pas de optimi, după remiza cu Scoția

Ziua Constanta acum 6 ore
În al doilea meci al etapei a doua din grupa A, Scoția și Elveția au încheiat la egalitate, 1-1. Scoțienii au deschis scorul în minutul în minutul 13, prin McTominay, iar remiza a adus-o Shaqiri, cu golul său din minutul 26. Elveția a acumulat patr

A murit unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii. Ioan Es. Pop avea doar 65 de ani

Ziare.com acum 9 ore
Uniunea Scriitorilor din România a anunțat miercuri, 19 iunie, că poetul Ioan Es. Pop a decedat. Numit de Mircea Cărtărescu "unul dintre cei mai importanţi poeţi români din ultimele decenii", Pop a trecut în neființă la vârsta de 65 de ani. "Prin di

Deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă a fost prins

Mediafax acum 11 ore
Deţinutul care miercuri a reuşit să fugă din Penitenciarul Poarta Albă a fost prins. El a fost găsit pe un câmp. Pentru a-l opri, poliţiştii au tras cu pistolul.

Vrancea: Adolescentă de 13 ani, dată dispărută după ce a plecat de acasă şi nu a mai revenit

News.ro acum 6 ore
O fată în vârstă de 13 ani din judeţul Vrancea este căutată de poliţişti după ce a plecat de acasă, din comuna Vultura, şi nu s-a mai întors.

Kievul, aproape de un Acord de Securitate cu Uniunea Europeană. Când se vor semna actele

Ziare.com acum 11 ore
Preşedinţia ucraineană a anunţat miercuri, 19 iunie, că va semna, "într-un viitor apropiat" un Acord de Securitate și cu Uniunea Europeană (UE), ultimul dintr-o serie de acorduri încheiate de Kiev cu aliaţii săi din Occident, relatează AFP. "Echipe

Locuri de muncă - 20 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
CURTEA DE APEL BRAŞOV organizează concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a 2 posturi temporar vacante de GREFIER la instanţele din circumscripţia Curţii de Apel Braşov, în data de 06.08.2024. Dosarele de înscriere la concurs se depun până

Vladimir Putin a ajuns în Vietnam pentru o vizită oficială

Adevarul acum 6 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a sosit joi în Vietnam pentru o vizită oficială în această ţară care este un partener al Moscovei încă din perioada sovietică, au informat agenţiile de presă ruse, scrie AFP.

Gafă cu repetiție. Muncitorii care pun borduri au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. S-a deschis dosar penal VIDEO

Ziare.com acum 7 ore
Muncitorii care fac lucrări la borduri în zona centrală a oraşului Alexandria, județul Teleorman, au spart de două ori în două zile o ţeavă de gaze. Poliția locală s-a autosesizat și a deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă. "Având în ve

Un indian a MURIT în Italia după ce proprietarul fermei la care lucra l-a abandonat cu un braț tăiat, în urma unui accident de muncă

Gandul acum 8 ore
Un indian care muncea ca sezonier în agricultură în Italia, în apropiere de Roma, a murit miercuri, la două zile după ce a fost abandonat de către angajatorul său cu un braţ tăiat, în urma unui accident de muncă. „Muncitorul agricol indian, care suf

Vremea

București
acum

22°
joi

22°/38°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

20°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/27°
Constanta
acum

18°
joi

18°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
Timisoara
acum

18°
joi

18°/34°
vin.

21°/36°
sâm.

23°/39°
dum.

21°/33°