Lunea, după noaptea de Înviere, prin satele Olteniei, familiile care au morţi cărora nu li s-a aprins lumânarea atunci când au încetat din viaţă, obişnuiesc să pregătească o pomană, pe care o împart la cimitir, cu lumânare aprinsă de la lumina de Paşte.
Din această pomană nu va lipsi niciodată peştele pe orez - peştele, el însuşi un mare simbol biblic. Despre acest obicei am luat ştire în călătoria noastră prin Lunca Dunării, de la Perişor la Maglavit şi îndărăt, parcurgând un spaţiu de două ori miraculos: o dată datorită prezenţei marelui fluviu, de care veşnic a fost legată existenţa oamenilor de aici - fluviul însemnând viaţă şi moarte deopotrivă -; şi a doua oară pentru că acesta este locul unde Dumnezeu a ales să păşească pe pământ, la milenii distanţă după ce i se arătase lui Moise. În contextul acesta de mare încărcătură spirituală, obiceiul legat de pomana din lunea Paştelui şi-a întărit semnificaţiile. Pe lângă ritual, însă, eu mi-am dorit să aflu şi reţeta. Şi mi s-a oferit una, culeasă de la Bechet de Antoaneta Nadu. Pentru a pregăti acest preparat ritualic, ai nevoie de un kilogram de peşte - crap, caras, ştiucă sau somn -, patru cepe mari, doi morcovi, 250 g de orez, pastă de tomate, mărar, sare (după gust), o ceaşcă mare de ulei. "Se căleşte ceapa, tocată mărunt, şi morcovii, daţi prin răzătoare. Se pune orezul spălat în câteva ape. Se adaugă o ceaşcă de pastă de tomate şi mărarul, tocat bine. Se adaugă sare şi piper după gust. Compoziţia se pune într-un vas de lut (ghivici) şi se adaugă o jumătate de litru de apă. Se aşază peştele peste această compoziţie şi se bagă într-un cuptor bine încins. Se urmăreşte şi, când apa seacă, se mai adaugă apă, astfel încât orezul, la sfârşit, să fie moale. După ce s-a rumenit peştele şi orezul este bine fiert, se scoate de la cuptor. Se serveşte o bucată de peşte cu două linguri de orez".
