În epistola Sfântului Apostol Petre există un îndemn universal a cărui valoare o redescoperim de fiecare dată în viaţa noastră socială:
"Purtaţi-vă ca oameni liberi, dar nu luaţi libertatea drept acoperământ pentru răutatea voastră". Valoarea absolută a persoanei umane o descoperim în filozofia creştină, care ne învaţă înainte de orice cum trebuie trăită viaţa.
Michel de Montaigne, pe la 1575, credea că în viaţă avem parte de "nehotărâre, nesiguranţă, inconsecvenţă, îndoială, superstiţie, presiunea lucrurilor care stau să vină, mai mult, a acelora de după viaţa noastră, ambiţie, lăcomie, invidie, gelozie, pofte dereglate şi nestăpânite, război, minciună, lipsă de loialitate, bârfă, trădare şi curiozitate" şi ceea ce ar fi bine să avem în viaţă este "să dansăm, să râdem, să facem comerţ, să plătim, să iubim, să urâm, să conversăm drept şi liniştit cu cei dragi şi cu noi înşine, să nu renunţăm la credinţa noastră, lucruri cu totul rare, dificile şi cu atât mai remarcabile" .
Raţiunea ne permite să ştim când dorinţele noastre se lovesc de zidul neclintit al realităţii. Creştinismul e cel care ne-a învăţat o dată pentru totdeauna să deosebim între bine şi rău. Asta înseamnă să ai conştiinţă morală. Oare într-adevăr lucrurile care ne înconjoară şi nu ne plac şi ne fac rău trebuie să fie aşa?
Înţelepciunea înseamnă a înţelege când suntem cu adevărat liberi de a schimba realitatea către ceea ce dorim şi când trebuie să acceptăm cu seninătate ceea ce nu poate sau încă nu poate fi schimbat. În toate cazurile însă "lucrăm împreună cu Dumnezeu", cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel. Chiar şi atunci, când suntem incapabili să schimbăm anumite lucruri, avem libertatea de a alege atitudinea noastră faţă de ele.
Acceptând în mod spontan o anume necesitate (spre exemplu, aceea de a nu exersa libertatea în detrimentul a