Există, în anumite perioade ale anului, creaţii muzicale programate invariabil să dubleze solemnitatea momentului celebrat: de Paşte se ascultă Pasiunile de Bach, de Crăciun, Oratoriul de Crăciun de acelaşi Bach. Dacă „părintele muzicii“ tinde să devină acaparator, Messiah de Handel stă la îndemînă şi se pliază – aidoma spiritului cosmopolit al autorului – la fel de confortabil pe ambele sărbători. La aniversarea marilor formaţii simfonice, cel mai adesea va apărea pe afiş Simfonia a IX-a de Beethoven – piesa de rezistenţă a oricărei orchestre şi a oricărui cor care se respectă –, iar dacă se rotunjeşte vreo comemorare, Recviemul de Mozart e gata oricînd să sară în ajutorul reculegerii comunitare. Quoi faire împotriva previzibilului? Înaintea „Anului Bach 2000“, Academia Internaţională Bach din Stuttgart s-a gîndit să depăşească reflexul înţepenit al plecăciunii pioase şi a propus un alt fel de abordare a bine-cunoscutului compozitor. Aducîndu-ţi aminte că Johann Sebastian fusese, pînă la urmă, un avangardist al timpului său, cu îndrăzneli expresioniste şi poftă de experimentare nemaivăzute, organizatorii au invitat patru compozitori contemporani reprezentativi să scrie muzică religioasă, pornind de la modelul bachian. Argentinianul Osvaldo Golijov, chinezul Tan Dun, rusoaica Sofia Gubaidulina şi germanul Wolfgang Rihm au primit ca temă cîte o Evanghelie, iar rezultatele au fost puse în scenă cu mare succes în Festivalul European al Muzicii de la Stuttgart, în septembrie 2000. Dintre toate, lucrarea care s-a bucurat de cea mai bună apreciere din partea publicului şi a criticii a fost Johannes-Passion de Sofia Gubaidulina. Deloc întîmplător: compozitoarea din Rusia împarte cu strămoşul său turingian trăirea religiosului în muzică, lucru pentru care a şi fost supranumită „un Bach feminin al secolului al XX-lea“. E simptomatic faptul că Gubaidulina nu a trecut