Anul trecut, înainte de Crăciun, pe la Braşov a trecut pictorul şi scriitorul Andrei Gamarţ, care spunea că se sufocă la Chişinău şi că în aer pluteşte o revoluţie, pentru că nu se mai poate aşa, „se simte în atmosferă că va fi o revoluţie“. Aşa a spus, revoluţie, iar eu atunci am preferat să vorbim pe teme culturale, pentru că schimbarea mi se părea ceva simplu – nu mai votezi partidul de la putere şi gata, nu mai e nevoie de nici o revoluţie, nu?... Dar după alegerile din 5 aprilie – fraudate masiv şi făţiş, comuniştii cîştigînd cu ajutorul sufletelor moarte la propriu, ca la Gogol – nu s-a mai putut, şi tinerii au ieşit în stradă, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, cu lumînări în mîini, în semn de protest. Un băiat care locuieşte de cîţiva ani în Japonia a aflat că şi el, şi tatăl său decedat... au votat pentru Partidul Comuniştilor... Cum să nu mă gîndesc la tata, care a luptat toată viaţa împotriva comunismului şi care poate că acum se întoarce în mormînt de ruşine că „a votat“ împotriva voinţei sale DUPĂ/DIN MOARTE! Cînd demonstraţia paşnică din Piaţa Marii Adunări Naţionale s-a transformat brusc într-o revoltă violentă m-am înflăcărat imediat şi am sperat la o revoluţie. Frate-meu, Alexandru Vakulovski, scriitor (NU şi cetăţean) român, era acolo, proaspăt expulzat de statul român – cadou de ziua lui de naştere. Tinerii, provocaţi sau nu, nu s-au limitat la scandările anticomuniste şi au cucerit Preşedinţia şi Parlamentul, luptîndu-se cu poliţiştii. Mai multe persoane au fost rănite, se vorbeşte despre o tînără care a decedat în interiorul Parlamentului, devastat, şi de doi poliţişti morţi. Pe clădirea Peşedinţiei apare un steag UE şi tricolorul României, dar în fotografiile ulterioare se vede clar că tinerii de pe acoperiş erau însoţiţi de un poliţist... Parlamentul este incendiat, poliţiştii aruncă grenade cu gaze lacrimogene şi pun în funcţiune tunuri