Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„Fiecare vede cerul, însă pe mine mă interesează cerul pe care îl expirăm“

Publicat in Observator Cultural, joi 16 aprilie 2009 ·

Regizorul grec Yannis Paraskevopoulos, cunoscut deja publicul român în urma colaborării sale cu Teatrul Naţional „Marin Sorescu“ din Craiova (Romeo şi Julieta şi Medeea), a avut bunăvoinţa de a ne acorda un interviu în exclusivitate, cu ocazia Atelierului de artă dramatică pe care domnia sa l-a coordonat la Studioul Internaţional UNESCO de Teatru „André Louis Perinetti“, inaugurat recent la Bucureşti. Care sînt etapele principale din cariera dvs. regizorală? Pot fi numite etape ale carierei mele toate acele întîlniri cu oameni şi opere care mi-au schimbat parcursul în teatru şi i-au deschis un nou făgaş. Prima etapă este aceea din 1996, cînd am hotărît, împreună cu cîţiva prieteni, să înfiinţăm grupul „Noi Forme“, în cadrul căruia doream să materializăm propria noastră viziune despre teatru. Apoi, a fost anul 1998, cînd am montat piesa Les Bonnes de Jean Genet. Atunci m-am simţit absolut liber ca actor şi, din acel moment, am început să-mi formez concepţia despre tipul de teatru pe care mi-ar plăcea să-l fac. Atunci mi-a devenit clar că situaţia în care actorul se simte liber pe scenă este similară cu aceea a copilului lăsat singur acasă, în deplină libertate. În 2000 a avut loc primul meu contact serios cu teatrul clasic, şi anume cu Hamlet de Shakespeare. De atunci cred că există o angajare pe viaţă cu această piesă şi cu modul în care am analizat-o. A fost clar o muncă de analiză, pe parcursul căreia privitorul urmărea procesul, şi nu rezultatul. Devenea martorul unui act teatral viu, care semăna într-un mod foarte periculos cu viaţa însăşi. Un an mai tîrziu, în 2001, am semnat prima mea regie la Teatrul de Stat al Greciei de Nord (TSGN), un teatru la care obişnuiam să văd spectacole şi unde visam să devin şi eu, într-o bună zi, un om de teatru. În 2004 am decis să desfiinţăm grupul „Noi Forme“ pentru a nu fi viciat ceea ce, pînă atunci, era pentru noi un i

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Euro 2024 a început. Scorul meciului Germania - Scoţia a devenit 5-1 / Tricolorii urmăresc împreună partida de deschidere - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Campionatul European de fotbal a început, vineri, la Munchen, cu meciul Germania - Scoţia, din grupa A. Partida este arbitrată de francezul Clement Turpin. UPDATE - Scorul este 5-1, după ce pentru germani a înscris şi Can ‘90+3. UPDATE - Scorul de d

Nicuşor Dan: Vreau să mă concentrez pe Bucureşti. În principiu, îmi doresc un al treilea mandat

HotNews acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care a obţinut al doilea mandat în urma alegerilor locale din 9 iunie, respinge din nou idea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, afirmând că doreşte să se concentreze pe problemele Bucureştiului ş

Oficial SUA la București: România ”are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii”

Ziare.com acum 4 ore
Ambasada SUA precizează că încheierea cu succes a exerciţiului Ramstein Legacy24, desfăşurat în perioada 3-14 iunie, în poligonul Capu Midia, demonstrează că România "are capacităţile de apărare aeriană necesare pentru a-şi proteja cetăţenii şi teri

Vladimir Putin a anunțat câți militari ruși participă la ofensiva din Ucraina. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale"

Ziare.com acum 5 ore
Aproximativ 700.000 de militari ruşi participă în prezent la ofensiva din Ucraina, a anunţat vineri, 14 iunie, preşedintele rus Vladimir Putin, transmite France Presse. "Avem aproape 700.000 bărbaţi în zona operaţiunii militare speciale", a declarat

Președinții de filială au susținut în unanimitate ca PNL să aibă propriul candidat la prezidențiale

Ziua Constanta acum 8 ore
PNL a stabilit să aibă propriul candidat la alegerile prezidenţiale în cadrul unei reuniuni unde au fost analizate rezultatele alegerilor din 9 iunie şi perspectiva următoarelor scrutinuri din acest an, la care au participat liderii filialelor judeţ

Nicușor Dan despre inundațiile de după furtună: ”În 90% din localităţile din lume este depăşit sistemul de canalizare pentru astfel de fenomen”

Ziare.com acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat, vineri seară, 14 iunie, că inundaţiile care apar din cauza căderilor mari de precipitaţii într-un timp foarte scurt nu pot fi evitate şi apar în majoritatea oraşelor lumii, sistemul de canalizar

Prinţesa Kate participă sâmbătă la un eveniment regal, prima sa apariție publică după ce a fost diagnosticată cu cancer / Despre lupta cu boala: „Nu am ieșit încă din impas”

HotNews acum 5 ore
Prințesa de Wales a Marii Britanii, Catherine, spune că face „progrese bune” în tratamentul împotriva cancerului și anunță totodată că va lua parte, sâmbătă, la tradiţionala paradă militară „Trooping the Colour”, organizată cu ocazia zilei de naşter

Horoscop sâmbătă, 15 iunie. Zodia care are tendința de a arunca banii pe fereastră

Adevarul acum 6 ore
Pentru sâmbătă, 15 iunie, Lorina, astrologul Click!, a realizat predicții complete în cazul fiecărei zodii a horoscopului. O zodie este sfătuită să nu amestece viața amoroasă cu afacerile, în timp ce un nativ se simt expus din punct de vedere financ

Al doilea Sistem Patriot a fost operaționalizat în România. Ce înseamnă pentru securitatea țării

Ziare.com acum 11 ore
Al doilea Sistem Patriot al Rmâniei a fost operaționalizat vineri, 14 iunie, la poligonul Capu Midia. Poligonul de la Capu Midia, situat în zona Mării Negre, a fost gazda testelor pentru cea de-a doua baterie Patriot, menită să asigure protecția fla

România câștigă procesul privind falimentul Astra Asigurări. Statul evită plata a 330 de milioane de euro

HotNews acum 9 ore
Statul român a câștigat procesul intentat de familia Adamescu prin care i s-au cerut despăgubiri de 330.000.000 euro în dosarul falimentului societății Astra Asigurări, transmite Ministerul Finanțelor Publice. Procesul s-a desfășurat la Tribunalul A

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/27°
dum.

18°/30°
lun.

20°/34°
mar.

22°/34°
Iasi
acum

17°
sâm.

16°/23°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

18°/26°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

12°/22°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/29°
lun.

17°/30°
mar.

18°/31°