Mă uit cât de puţini am rămas, de fapt, în televiziune. S-au aglomerat culoarele şi ecranele de fetze şirete, inexpresive, de limbi încurcate în acordul predicatului cu subiectul şi al subiectului cu ei înşişi.
Cu mulţi dintre ei mi-e jenă că sunt "colegă" şi aproape că regret nopţile nedormite petrecute la montaj sau citind toate cărţile despre televiziune, despre interviuri, despre lumini, editare, scenaristică, producţie tv...
Cei mai mulţi dintre cei buni, dintre cei care făceau cinste breslei şi audienţă stau acum acasă, s-au apucat de meserii de umbră şi nu par a duce dorul gloriei sau al derizoriului în care erau nevoiţi să performeze.
Primul care a trântit uşa după el a fost Florin Călinescu - una dintre cele mai importante figuri ale televiziunii libere, un campion al audienţelor şi un star adevărat de televiziune. Nu venise de nicăieri în meseria asta, terminase două facultăţi - una de actorie şi alta de regie, şi învăţase rapid, într-un mediu creativ, cum să dezvolţi proiecte tv îndrăzneţe, apetisante pentru public.
Într-o altă zi a dispărut Marius Tucă. N-a mai vrut lumina şi a ales umbra unei redacţii de unde a "compus" un ziar de calitate, o mândrie naţională la categoria media. Nu ştiu exact ce l-a scârbit, ce l-a făcut să plece din casele românilor care-l aşteptau seară de seară, dar am o bănuială - n-a vrut să fie "sexy".
N-a vrut să fie gol şi cool. A refuzat să se manelizeze şi-a plecat în altă lume, de unde ne trimite semne de carte, semne de normalitate şi performanţă a presei...
Am tot aşteptat să se întoarcă Teo. Mi-am amintit câte furtuni şi patimi a stârnit, procedând exact invers decât Tucă - s-a manelizat şi a dezamăgit un public care-i admiră inteligenţa. A cucerit în schimb un public care nici nu-i înţelegea glumele, dar îi aprecia invitaţii agramaţi. Cu Teo am râs mult,
