First he takes Manhattan, then he takes Barcelona... Dupa ce ne-a povestit toata viata New York-ul, si mai ales Manhattan-ul, a dat o raita, cucerit, si prin Venetia, apoi a filmat Londra ca un britanic veritabil, Woody Allen s-a indragostit de Barcelona. Cu toata implicarea, dar si cu detasarea pe care vârsta si experienta le-o aduc regizorilor cu adevarat mari. Asa se face ca Vicky Cristina Barcelona e o incântare continua, un tur febril si fascinant printr-una dintre cele mai teribile aglomerari de comori care li s-au dezvaluit vreodata turistilor. Arhitectonic, muzical, senzorial, coloristic, temperamental, Barcelona este tot ce ar putea visa un calator fascinat de frumusete. Iar Woody Allen nu putea rata voluptatea de-a muta acolo personajele unei povesti atât de seducatoare si a le lasa sa iubeasca, sa sufere, sa plânga, sa râda, sa se plimbe si sa se imbete de farmecele Barcelonei. Si cum intrigile labirintice si complicatiile inenarabile sunt specialitatea casei in cazul lui, el gaseste si aici o reteta teribila. Opune, pur si simplu, naivitatea absoluta, curiozitatea inconstienta si directetea a doua turiste americance pasiunii, nebuniei, melodramei si turmentatiilor unui cuplu de pictori spanioli usor scrântiti, care se iubesc cu nabadai si naucesc orice novice intra pe teritoriul razboiului lor erotic. Rezultatul e fulminant, mai ales ca Allen stie sa mânuiasca perfect un careu de asi: Javier Bardem, Scarlett Johansson, Penelope Cruz, Rebecca Hall. Fiecare in tonul personal, ei se cufunda cu voluptate in jocul propus de un regizor cu care orice actor din lume viseaza sa lucreze. Iar Allen se amuza, ii observa, ii plimba prin Parcul Guell, prin fata catedralei Sagrada Família si prin solarul Oviedo, impregnându-i, permanent, cu irezistibilul farmec catalan si aratând, ca pe un triumf secret, ca si turistii americani pot gusta frumusetea torida a unui a