Multiplul campion mondial, european si vicecampion olimpic la box amator, Marian Simion, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, ca viitorii campioni se afla printre copiii care practica sportul inca din scoala generala. "Ma bucur ca se face sport in scoli, in primul rand pentru ca este important ca acesti copii sa fie sanatosi. Este bine pentru acesti copii sa faca sport inca din scoala, pentru ca dintre ei, cativa ar putea face sport de performanta, apoi pot ajunge chiar campioni", a spus Marian Simion. Fostul pugilist a participat, ieri, impreuna cu ambasadorul Regatului Olandei in Romania, Jaap Werner, la evenimentul organizat de World Vision Romania cu ocazia unei donatii in valoare de aproximativ 55 de mii de Euro, constand in articole si echipamente sportive, pentru copiii si tinerii defavorizati, dar cu talent si performante sportive din Romania. Donatia a fost oferita de sponsorul principal al echipei olandeze Ajax Amsterdam. Ministerul Apararii din Olanda a asigurat transportul naval al donatiei pana in portul Constanta. Marian Simion a oferit cadouri copiilor de la Scoala Generala numarul 179 din Bucuresti si elevilor de la Scoala Generala din comuna Manasia, din judetul Ialomita, care au fost prezenti la acest eveniment. Jaap Werner i-a sfatuit pe copii sa practice sportul, pentru a avea o viata cat mai sanatoasa. "Sunt doua idei in spatele acestei actiuni. Prima ar fi ca sportul ii incurajeaza pe copii sa se integreze si sa fie mai toleranti in societate. Al doilea scop al nostru a fost sa promovam voluntariatul in societate. In acest proiect au fost implicati foarte multi voluntari, iar sfatul meu pentru copii este sa faca sport, sa lucreze impreuna si sa fie mai toleranti", a precizat ambasadorul Regatului Olandei in Romania, conform Mediafax.
Multiplul campion mondial, european si vicecampion olimpic la box amator, Marian Simio