Pana la Pacea de la Versailles, romanii au trecut printr-unul dintre cele mai grele momente ale istoriei lor (si n-au fost putine). La inceputul lui 1918, nimeni nu se gandea in Iasi (capitala de moment a Romaniei, dupa ocuparea Bucurestilor de catre Centrali) ca se va ajunge vreodata la un alt fel de pace decat acela impus de germani in Rasaritul Europei. Ei pareau invingatorii. Si ei impun Rusiei Pacea de la Brest Litovsk si Romaniei Pacea de la Bucuresti.
Preliminariile pacii de la Bucuresti sunt semnate la 20 februarie, de guvernul gen. Al. Averescu, prin reprezentantul sau, C. Argetoianu. Iar pentru semnarea tratatului e adus, la 5 martie 1918, guvernul lui Alex. Marghiloman, care venea de la Bucuresti, din teritoriul ocupat, si care era in relatii mai bune cu Puterile Centrale decat oricare dintre oamenii politici romani, cu exceptia lui P.P. Carp, prea batran insa si prea intolerant. Marghiloman era singurul care putea salva, in acel moment, ce se mai putea salva, inclusiv dinastia.
Din nou Averescu isi pierde postul de guvernant din cauza lui Marghiloman. Prima data se intamplase la 4 martie 1909, cand liderul conservator il interpelase pe Averescu in Parlament in legatura cu administrarea Ministerului de Razboi, unde generalul era titular. Interpelare de mare succes, opera de maestru, stralucita dovada a artei oratorice a lui Marghiloman. Urmarea acestei interpelari e inlaturarea lui Averescu din guvernul liberal, in sanul caruia oricum nu se intelegea cu I.I.C. Bratianu, noul lider liberal. In 1918 Averescu e inlaturat pentru a i se face loc lui Marghiloman la sefia guvernului. In sedinta Parlamentului de la 23 iunie, Marghiloman observa cu ironie ca el „a fost buturuga de care s-a rasturnat carul ministerial al dlui general Averescu. Carul ministerial de la razboi si carul ministerial al presedentiei consiliului".
@N_
