Am gândit şi am adus sub lumina tiparului această revistă ca o replică la propunerile pe care ni le oferă de ceva ani încoace lumea secularizată. Ca o reacţie la transformarea marilor sărbători creştine în prilej de îndestulare trupească, în ocazie de distracţii, excursii la iarbă verde sau prin străinătate. Altfel spus, o golire totală de sens a unor momente care, de fapt, reprezintă, sensul ultim al existenţei noastre.
Încovoiaţi, în aceste zile, nu de griji sau muncă, ci de plase mari umplute în supermarket, meditativi, dar nu cu privire la cele ale sufletului nostru, ci legat de variantele de petrecere a zilelor libere, găsim cărarea spre biserică doar în noaptea de Înviere, la liturghie şi, eventual, pentru o spovedanie rapidă, menită să ne liniştească conştiinţa. Găsim cărarea spre biserică, dar nu e sigur că găsim drumul spre Hristos. Nici spovedania, nici lumânările aprinse şi nici efortul de a fi atenţi puţin la slujbă nu ne garantează întâlnirea cu Mântuitorul Hristos.
Pentru că mintea noastră e în altă parte. De fapt, e fărâmiţată şi împrăştiată peste tot. Lumea în care trăim ne învaţă şi ne oferă orice ne poate îndepărta de credinţă. Nici împăraţii romani prigonitori, nici comunismul ateu nu au reuşit să ne îndepărteze de Dumnezeu aşa cum o face viaţa de astăzi. E o lucrare ingenioasă pentru că nu interzice ci înlocuieşte credinţa cu altceva, fără măcar ca noi să băgm de seamă asta.
Nu ne închide nimeni uşa bisericii, nu ne opreşte nimeni să citim cărţi religioase. Le avem pe toate la îndemână, însă la fel de accesibile ne sunt toate celelalte lucruri ce ne îndepărtează discret, dar sigur de întâlnirea cu noi înşine şi cu Hristos. Şi este greu să te opui, când ţi se propun un trai tihnit, cu un venit bun, magazine pline de mărfuri, mâncăruri gustoase şi în completare, multiple posibilităţi de a ne petrece timp liber. În tumultul acest