Se stie, pe Iisus nu l-a vazut nimeni cand a inviat. De aceea Invierea pe care tot o celebram de mai bine de doua mii de ani este cel mai mare mister al crestinismului fiindca s-a petrecut fara martori. Nimeni nu are de unde sa stie ce fenomene de dincolo de exprimabil si de comunicabil au avut loc atunci. Nimeni nu stie prin ce transformari a trecut Domnul. A inviat pastrandu-si forma avuta cand a fost pus in mormant? Sau dimpotriva, in contact cu energii nebanuite, a fost redus la dimensiuni chintesentiale si a devenit de marimea unui prunc sau a unui embrion pentru a se naste din nou in cer?
Publicam in acest numar de Pasti un articol surpinzator si nonconformist despre Icoana Rugului Aprins de la manastirea Antim, icoana adusa in anii razboiului de duhovnicul Ivan Kulighin si care a fost apa, aer si hrana pentru generatii de crestini.
Icoana Rugului Aprins este icoana Maicii Domnului, dar fiind a Maicii este si a Fiului ca intr-un fel de suprema contopire.
In aceasta icoana vedem cum fiinta, dupa ce trece vamile, se dezbraca de sine si atinge un prag al esentei pe care mintea noastra de acum nu o poate intelege.
Tocmai de aceea vorbesc despre Inviere ca despre cel mai mare mister al crestinismuui. Atunci in momentul teribilei transformari, deci a trecerii dincolo de orice forma, au fost create toate icoanele lumii fiindca acolo era ceva mai presus de orice determinat, cand exista nunai o briza, aceea pornita din sanul Tatalui. Aflat in anterioritatea formelor, a putut sa inspire orice forma, a comprimat spatiile, a abolit timpul si a creat ceea ce orice icoana are, crampeiul de vesnicie.
Din dogma mai presus de dogma, din dogma si din toata constructia dogmatica fara de care doctrina crestina ar fi de neconceput, ne aflam intr-o stare de gratie absoluta. Fara Sfanta Treime inca nemanifestata atunci, Invierea nu ar fi avut loc
