Casa aburcata pe umarul dealului e alba, cu cercevelele geamurilor albastre, ingradita cu zaplaz si inconjurata de pomi infloriti si flori galbene.
Mai jos de ea, pe coasta inverzita, paste un palc de oi, clinchetindu-si clopoteii de la gat cand rup iarba cruda. In jurul lor, cativa miei albi si negri, legati la grumaz cu snur impletit din lana rosie, sar ca pe arcuri, behaind subtirel. In razele soarelui fraged de primavara zboara bazaind prietenos albine. Tinutul Neamtului a intrat pe deplin in stapanirile primaverii. Dealul pe care urc se cheama Amzoaica. Poteca din fata mea serpuieste spre casa din varful lui. Cand ma apropii, un caine incepe sa latre moale si rar. Instiintati ca au musafiri, stapanii casei ies afara, pe prag. De departe, par doi mosnegi: unchiesu' Ilie si Verginica lui. De aproape, sunt doi oameni in plina vigoare, bucurosi de multii ani petrecuti impreuna si care si-au pastrat nestirbita dragostea de viata. O poveste banala in aparenta, dar plina de bucuria ce ne lipseste celor mai multi dintre noi.
Livada cu pasari si miei
- De saizeci de ani impreuna?!?
- Si inca ne mai aruncam ocheade, eu si "pustoaica" me'!
- Ce ziceti de primavara asta, bade Iliuta?
- Astept sa-mi infloreasca merii din livada ceea de pe coasta si sa ma duc acolo cu baba, sa ascultam paserile cantand. Sa va povestesc: pe vremea cand eram o tar de copchil, meream la oaminii mai bogati, cu o traistuta. Si ei luau o farfurie de faina de porumb, un droburel de sare si-mi puneau deasupra si-un ou. Ziceam "bogdaproste" si ma intorceam acasa cu ele, si mancam tati, cinci copchii si cu mama sase, ca tata se dusasa pe ceea lume. In sat era un batran care avea trei meri care faceau mere domnesti. Ma chema din cand in cand, toamna: "Mai, Iliuta, vina ma si-mi culeje niste mere, ca-ti dau si tie!". Mama, saraca, Dumneze
