Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL: Cristi Borcea: "Nu putem lua titlul aşa!"

Publicat in Adevarul, sâmbătă 18 aprilie 2009 ·

Dinamo Bucureşti a pierdut surprinzător cu scorul de 0-1 pe terenul echipei Politehnica Iaşi, formaţie care se luptă pentru evitarea retrogradării. Unicul gol al meciului a fost reuşit în minutul 87 de Lucian Munteanu, care a marcat cu o lovitură de cap după un corner.

Partida a fost destul de modestă din punctul de vedere al spectacolului, iar Dinamo a jucat neaşteptat de slab pentru statutul sau de lider al clasamentului. Cristi Borcea, preşedintele executiv al echipei dinamoviste, era foarte afectat la finalul partidei: "Nu poti sa castigi campionatul daca nu bati la Iaşi sau la Mediaş", a declarat Borcea.

Acţionarul Vasile Turcu a recunoscut că dinamoviştii au fost aroganţi înaintea meciului de la Iaşi.

"Pot să mai comentez ceva despre joc? Ne-am crezut prea buni! Am tratat jocul de sus. Nu ne concentrăm cu echipele mici. Nu mai contează dacă ne egalează Timişoara. Toată lumea spune că sîntem deja campioni, dar mai sînt meciuri. Am pierdut trei puncte, dar nu este un capăt de ţară”, a spus Vasile Turcu la Sport.ro.

De partea cealaltă, Cristiano Bergodi, antrenorul ieşenilor, era fericit după ce echipa sa a câştigat trei puncte uriaşe în lupta pentru evitarea retrogradării.

"Sunt fericit, este meritul jucătorilor mei că am câştigat acest meci. Victoria noastră este meritată. Pot spune că am, făcut o minune", a declarat Bergodi.

POLI IAŞI - DINAMO 1-0 (L. Munteanu 88)

Poli Iaşi: Pleşca - Buta, Straton (Ad Ilie 46), Cr. Munteanu, Pecnik - Bersnjak - Viveiros, P. Jovanovic, Ignatov (M. Oprea 77), Miclea (Montiel 60) - Cr. Bratu. Antrenor: Cristiano Bergodi.

Dinamo: Lobonţ - Blay, L. Goian, Moţi, Simao - Zicu (Ze Kalanga 58), Izvoranu (Miranda 33), Tamaş, Adrian Cristea - Niculae (Niculescu 80), Dănciulescu. Antrenor: Mircea Rednic.

Cartonaşe galbene: P. Jovanovic 73, L. Munteanu 88, Montiel 90, M. Oprea 90+3

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum o ora
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

BEC explică de ce nu a permis observatorilor independenți să fie prezenți la renumărarea voturilor

HotNews acum 46 minute
După ce organizația Funky Citizens a anunțat că Biroul Electoral Central (BEC) nu le permite observatorilor independenți să urmărească renumărarea voturilor, impusă de Curtea Constituțională a României (CCR), instituția invocă articole din lege și s

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

Kremlinul respinge orice acuzație de implicare în alegerile prezidențiale din România: „Nu avem obiceiul”

Libertatea acum 25 minute
Rusia neagă acuzațiile de implicare în alegerile prezidențiale din România, conform declarațiilor făcute de purtătorul de cuvânt al președintelui rus, Dmitri Peskov, citat de publicația rusă Interfax. Acesta a subliniat poziția Moscovei într-un brie

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Ziua Naţională a României, sărbătorită de ICR în zeci de locuri de pe glob

News.ro acum 33 minute
Institutul Cultural Român marchează Ziua Naţională a României la Anvers, Barcelona, Beijing, Berlin, Bruges, Budapesta, Chişinău, Colombo, Coslada, Cuenca, Edinburgh, Istanbul, Izmir, Lisabona, Londra, Luxemburg, Malé, Oslo, Padova, Praga, Roma, Sto

Marcel Ciolacu, în timp ce BEC renumără: „Dacă cineva a furat voturi, mă voi asigura că va răspunde”

HotNews acum o ora
Dacă cineva a furat voturi la prezidențiale, mă voi asigura că va răspunde, a afirmat vineri premierul Marcel Ciolacu, după ce joi Curtea Constituțională a cerut renumărarea tuturor voturilor din primul tur, iar Biroul Electoral Central a început op

Companiile de distribuţie ale grupului PPC fuzionează sub denumirea Reţele Electrice România

News.ro acum 33 minute
Companiile de distribuţie a energiei electrice Reţele Electrice Muntenia, Reţele Electrice Dobrogea şi Reţele Electrice Banat, parte a grupului PPC în România, anunţă că fuzionează sub numele Reţele Electrice România, pe 30 noiembrie 2024. ”Companii

China a trimis zeci de module izolatoare pentru cel mai mare reactor experimental de fuziune nucleară din lume. construit în Franţa

Adevarul acum 25 minute
Patruzeci şi opt de blocuri modulare izolatoare au fost transportate vineri, 29 noiembrie, din China, în Franţa. Acestea vor fi folosite în construcția celui mai mare reactor experimental de fuziune nucleară din lume, denumit „tokamak”.

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum 2 ore
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°