Mă uit pe stradă şi văd feţe mohorâte, trupuri împovărate de greutatea zilelor ce trec parcă din ce în ce mai greu.
Parcă în alţi ani sărbătorile erau primite altfel. Parcă simţeam cu toţii bucuria. Totul părea să strălucească. Acum numai soarele ne mai luminează. Greutăţi, criză şi aşa mai departe. Lipsa banilor, dorinţe ce nu pot fi împlinite... cam aşa arată cercul vicios care ne îngrădeşte bucuria, care nu ne lasă să primim aşa cum se cuvine lumina în suflete. Copii flămânzi, părinţi disperaţi că nu au ce să le dea de mâncare, lacrimi, scâncete şi visuri deşarte. Durere, disperare, neîncredere în ziua de mâine. Oriunde întorci capul nu vezi decât necaz. Sau poate că doar asta vrem să vedem, poate am creat un mecanism prin care nu ne dăm voie să vedem decât parte urâtă a existenţei noastre. Paştele înseamnă bucurie, sărbătoare şi renaştere. Într-un cuvânt, fericire - sentiment pe care ar trebui să ne permitem să-l simţim. În zi sfântă ar trebui să ne promitem că ne vom face sărbătorile mai frumoase la anul, că vom încerca să facem copilaşii să zâmbească, iar zilele să ne fie din nou strălucitoare. Să putem primi aşa cum trebuie lumină din lumină, să renaştem măcar o dată în an.
Iubiţi pentru a fi iubiţi, fiţi buni şi înţelegători. Lăsaţi deoparte supărarea şi tristeţea. „Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând", vom murmura cu toţii în această seară. Dar mă întreb... câte suflete vor învia o dată cu Mântuitorul? Vrem să recunoaştem sau nu, Paştele ne dă unica ocazie din an de a realiza că trupul ne poate fi firav, slăbit de oboseală sau de boală, însă spiritul trebuie să ne învie în fiecare zi, să răzbată şi să lumineze. Înviaţi o dată cu Hristos, nu vă lăsaţi pradă deznădejdii! Uitaţi de griji şi bucuraţi-vă: e sărbătoare! Lăsaţi-vă cuprinşi de bucurie, lăsaţi liniştea să vă intre în suflete şi iubirea în inimi! Hristos a învia
