Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Functionarii publici din Parlament au salarii mai mari decat premierul sau seful statului

Publicat in Romania Libera, luni 20 aprilie 2009 ·

Zeci de persoane, care detin functii de conducere in structurile parlamentare, beneficiaza de venituri peste nivelul indemnizatiei unui senator, deputat, chiar a sefului statului, intre acestea numarandu-se fosti parlamentari sau functionari aflati in organismele Legislativului inca din anii '90.

Dupa cum informeaza NewsIn, care citeaza declaratiile de avere completate de functionarii publici parlamentari, peste 40 de persoane au beneficat anii trecuti de salarii mai mari decat un parlamentar de rand. Daca actualul presedinte al Senatului, Mircea Geoana, a declarat in 2008 venituri anuale din indemnizatie de 53.433 de lei, premierul si fostul presedinte al Senatului, Nicolae Vacaroiu de cate 62.075 de lei, iar sefului statului 67.097 de lei, sunt functionari publici parlamentari care au castigat mai mult.

In topul directorilor si a sefilor din Parlament cu salarii consistente se afla, Constanta Calinoiu (sef Departamentul Legislativ din Senat), cu un venit anual declarat , in iunie 2008, de 96.494 lei. Calinoiu este angajat al Senatului din 1991, fiind initial sefa Departamentului Administrativ. Pe locul doi se afla Madalina Ozana Ududoiu, director general al Centrului International de Conferinte(CIC), aflat in subordinea Camerei Deputatilor, cu 93.589 de lei.

Topul continua cu directorul Directiei Administrative din Camera, Manole Araiman (85.674 de lei), directorul pentru Relatii Bilaterale, Luminita Iordanescu(85.500 de lei) si directorul Departamentului Economic-Financiar, Alexandra Oprea (81.109 de lei). De asemenea, in cazul Senatului, figureaza seful Departamentului Economic, Adriana Iliescu (80.000 de lei) si directorul din cadrul Departamentului Legislativ, Mihaela Ciochina (78.305 de lei).

Urmatoarele locuri in ierarhia castigurilor sunt ocupate de functionari-sefi de la Camera Deputatilor, respectiv seful departa

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare ANM: Cod galben de ploi în 17 judeţe

Mediafax acum 45 minute
Sunt vizate judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Botoşani, Mureş, Harghita, Iaşi, Neamţ, Covasna, Bacău, Vaslui, Vrancea, Buzău, Prahova, Braşov, Dâmboviţa şi Argeş. Conform ANM, în cea mai mare parte a Moldovei, estul Transilvaniei, în Car

Cât de cald va fi la începutul verii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Ziare.com acum 26 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis marți, 28 mai, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni, până pe 24 iunie. Potrivit meteorologilor, temperaturile la început de vară vor fi mai ridicate decât cele normale în majoritatea regiun

Accident grav pe DN1, în judeţul Bihor. Patru persoane au murit

Mediafax acum 2 ore
Iniţial, poliţiştii au anunţat că două persoane aflate în maşină au decedat, iar două sunt în stare critică. Salvatorii din cadrul ISU Bihor au început manevrele de resuscitare, însă, niciuna dintre victime nu a răspuns, fiind declarate decedate. As

Cod galben de PLOI și FURTUNI în România! Vremea rea va cuprinde întreaga țară

Gandul acum 26 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi și furtuni severe pentru mai multe județe din nordul și estul țării. De asemenea, meteorologii au emis o informare meteorologică de vreme rea pentru întreaga țară. Astfe

Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare

Adevarul acum 3 ore
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.

Fetița de 2 ani și 5 luni DISPĂRUTĂ în Dolj este de negăsit

Gandul acum 2 ore
Raisa Maria Nicoleta Stan, fetița de 2 ani și 5 luni dispărută de acasă, din comuna Breasta, județul Dolj, a fost căutată toată noaptea de luni spre marți, 28 mai, dar este în continuare de negăsit. O echipă întreagă a fost mobilizată pentru găsirea

UPDATE - Mai mulţi romi, filmaţi în timp ce terorizează o familie din Timişoara/ Imagini publicate de primarul Dominic Fritz / După difuzarea imaginilor, poliţia a anunţat că unul dintre agresori a fost deja reţinut - FOTO, VIDEO

News.ro acum 51 minute
Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a făcut publice imagini de pe o cameră de supraveghere în care se poate vedea cum o mai mulţi cetăţeni de etnie romă terorizează o familie din Timişoara. Edilul a făcut apel la instituţiile statului pe

Știri Constanța Accident în Negru Vodă. Un biciclist a fost rănit în urma impactului

Ziua Constanta acum 35 minute
Un accident rutier s-a produs azi, 28 mai 2024 în localitatea Negru Vodă, județul Constanța. În urma impactului, un biciclist a fost rănit. Accidentul s-a soldat cu o victimă, biciclist. Victima este conștientă, prezintă traumatisme ale membrelor

Şeful unui post de poliţie din mediul rural, reținut pentru că ar fi luat mită de la un om de afaceri. Reacția conducerii IPJ Maramureș

Ziare.com acum 26 minute
Șeful unui post de poliție din localitatea Băiuț, Maramureș, a fost reținut de ofițerii Direcţiei Generale Anticorupţie, care îl suspectează că a primit mită de la un om de afaceri din localitate. Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ)

Evaluarea Națională la clasa a VI-a. Marți elevii susțin proba la Limbă și comunicare

HotNews acum 4 ore
Elevii din clasa a VI-a susțin marți prima probă de la Evaluarea Națională 2024, la Limbă și comunicare. Timpul de rezolvare al subiectelor este de o oră. Elevi la examenFoto: Inquam Photos / George Calin HotNews.ro va publica - imediat ce acestea v

Vremea

București
acum

17°
mar.

13°/21°
mie.

13°/24°
joi

14°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

18°
mar.

12°/23°
mie.

13°/16°
joi

12°/23°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

18°
mar.

13°/18°
mie.

13°/21°
joi

15°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

12°/20°
mie.

12°/20°
joi

13°/20°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

14°/26°