Ploieşteanul nu este absolventul vreunei şcoli de artă şi pictură, însă mâinile sale au un talent ieşit din comun atunci când „desenează“ cu ac şi aţă colorată pânza de goblen.

Fiecare goblen dintre sutele lucrate de Ion Ioniţă are povestea lui. Fie că este vorba despre peisaje, monumente arhitecturale, icoane sau reproduceri după picturi celebre, goblenurile sale demonstrează talentul, perseverenţa şi pasiunea unui om însetat de frumos.

Toate acestea nu sunt întâmplătoare. Priceperea pentru lucrul făcut fără cusur a moştenit-o de la bunicul din partea tatălui, despre care spune că a fost un „fac tot“ în casa în care a copilărit. Bunicul era zidar, cizmar, fierar şi grădinar.

Pasiune dintr-o întâmplare

Povestea goblenurilor lui Ion Ioniţă a început în urmă cu 26 de ani, pe când acesta era angajat ca subinginer la Institutul de Proiectări şi Foraj din Ploieşti. „În acea perioadă, se împământenise un obicei. Angajaţii care aveau o îndeletnicire în utilaj, grafică, pictură trebuiau să prezinte anual, în holul institutului, lucrări tematice din domeniul în care erau pricepuţi“, explică Ion Ioniţă.

El a vrut să realizeze ceva deosebit faţă de exponatele colegilor săi. Aşa s-a hotărât să se apuce de cusut. „Am făcut prima dată doar patru tablouri. Era vorba despre un peisaj de primăvară, o casă cu un car înflorit la poartă, un portret de ţigancă şi un măgar, pe care l-am numit «Încăpăţânatul»“, povesteşte Ion.

El a lucrat pânza cu multă dăruire, iar rezultatul a fost atât de apreciat încât joaca de moment s-a transformat în scurt timp într-o adevărată pasiune.

Îşi face provizii de pânză şi aţă

Ion Ioniţă a devenit clientul merceriilor din localităţile unde avea delegaţie. Căuta aţă şi pânze speciale pentru a¬-şi pune în practică talentul, iar atunci când, în drumul său, întâlnea un peisaj deosebit sau o ca