Încă un an în care cele sfinte au trecut pe lângă mulţi dintre noi fără să ne dăm seama, fără să le pătrundem, cu adevărat, înţelesul.

Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare creştină, pare tot mai puţin o sărbătoare a sufletului şi tot mai mult o sărbătoare modelată după dorinţele şi instinctele păgâne.

Postul Sfintelor Paşti s-a prescurtat până la absurd. Preoţii nu mai au încotro şi, din milă pentru creştinii care îi asaltează în dorinţa de a se împărtăşi totuşi, deşi recunosc că au postit doar trei zile sau chiar una singură (motivele nu mai contează), le fac spovedanii rapide şi molifte "în turmă", pentru a le împăca firava conştiinţă creştină, dornică însă de iertarea divină. Sigur, în zilele noastre, doar pustnicii mai pot ţine cel mai lung post din an, aşa cum a făcut Hristos. Nimeni nu mai are pretenţia ca omul modern să poată rezista, timp de 40 de zile, doar cu apă şi pâine, când munceşte şi la serviciu, şi acasă până cade lat. Există însă destule alimente de post.

MITOCANUL DE BISERICĂ

Dar mulţi dintre cei care postesc uită exact esenţialul, că postul e în suflet, nu în burtă, iar important nu e ce bagi în gură, ci ce scoţi pe gură. Din păcate, cearta e la ordinea zilei şi în timpul postului. Ne enervăm, ne urâm şi ne insultăm oriunde am fi şi cu orice ocazie: la semafor, în magazin, în metrou, la serviciu, la bloc şi, mai rău, chiar şi în Sfânta Biserică, în Casa Domnului, unde venim pentru iertare şi împăcare. În Biserică îşi fac loc tot mai mulţi "mitocani urbani", după o expresie la modă. Exemplarele din această specie sunt uşor de identificat după comportamentul arogant, agresiv şi apucător. "Mitocanul de biserică" nu îşi închide celularul la intrare şi e în stare să vorbească cu amicii şi sub patrafir sau în faţa icoanei, în mijlocul slujbei şi al rugăciunii. E primul la tot ce e de dat şi ia cât mai