Sorin Ioniţă: "Ne-am scos: avem cel mai mare ou de Paşte, ştampilat ca atare de experţii de la Guinness Book, care l-au măsurat cu laserul în timp ce se umflau de râs de ce le dă prin cap unor papagali din estul Europei."

Cârnatul maxim l-am bifat anul trecut, iar acum nu trebuie decât să ne apărăm titlul în faţa unor nemernici de uzurpatori croaţi. Dl Flutur Suceveanul a adus cu mari sacrificii lumină de firmă de la Ierusalim, cu certificat appellation d’origine contrôlée. Când a descins din aeroplan avea ceva din osteneala satisfăcută a activistului cultural, ca purtătorii torţei olimpice la Beijing: misiune de partid îndeplinită, candela credinţei e nestinsă în ciuda obstacolelor presărate de duşmani pe parcurs. Totul, spre încântarea târgoveţilor şi babelor bisericoase care lăcrămează deopotrivă la marşuri militare şi cântări de Oastea Domnului.

Naivitatea provincială cu care producem recorduri inutile, de bâlci, şi freak shows destinate să ne plaseze o clipă pe harta lumii (una dintre puţinele ambiţii care unesc laolaltă pe moderniştii şi tradiţionaliştii noştri) îmi aminteşte de personajul Borat. Trădăm acelaşi umor involuntar şi lipsă completă de simţ al ridicolului, acelaşi spirit proaspăt, neatins de aripa bunului gust sau a culturii, alta decât cea de festival balnear de romanţe, aceeaşi aspiraţie de plutonier care în timpul liber confecţionează veioze din traforaj, cu orgoliu de pictor renascentist. Dacă la Premiul Nobel nu se poate, atunci să fim măcar în Guinness Book, suprema expresie a kitsch-ului planetar, alături de adolescenţi asiatici care înghit 100 de viermuşori pe minut sau şomeri englezi care beau cinci litri de bere în 0,5 secunde. Numai să se audă o dată în lume şi de naţia română!

Sub mâna unor păstori antreprenoriali şi cu afinitate balcanică spre politică, ortodoxismul local dezvoltă şi el încet-încet