Măsura va fi pusă în aplicare până în 24 aprilie. Circulaţia rutieră a fost restricţionată pe sensul Cernavodă - Bucureşti din cauza deteriorării terasamentului la podul de la km. 21+100.
Potrivit informaţiilor furnizate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, la acest moment circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă.
După cum anunţă adevărul,.ro, autoritatea a specificat că lucrările pentru remedierea problemei vor fi finalizate în aproximativ trei - patru zile. „Din cauza deteriorării accidentale a elementelor componente ale rostului de dilataţie la podul de la km 21+100, pe sensul Cernavodă - Bucureşti al Autostrăzii Bucureşti - Cernavodă, circulaţia rutieră a fost restricţionată în zonă, prin devierea traficului pe o singura bandă şi limitarea vitezei de circulaţie", evidenţiază Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR). În sensul evitării producerii blocajelor în trafic, pe relaţia Bucureşti - Cernavodă, se recomandă ca alternativă folosirea rutelor de pe Autostrada A2, respectiv Cernavodă - Fundulea, DN 3 şi Fundulea - Bucureşti. Măsura va fi pusă în aplicare până în 24 aprilie. Circulaţia rutieră a fost restricţionată pe sensul Cernavodă - Bucureşti din cauza deteriorării terasamentului la podul de la km. 21+100.
Potrivit informaţiilor furnizate de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, la acest moment circulaţia se desfăşoară pe o singură bandă.
După cum anunţă adevărul,.ro, autoritatea a specificat că lucrările pentru remedierea problemei vor fi finalizate în aproximativ trei - patru zile. „Din cauza deteriorării accidentale a elementelor componente ale rostului de dilataţie la podul de la km 21+100, pe sensul Cernavodă - Bucureşti al Autostrăzii Bucureşti - Cernavodă, circulaţia rutieră a fost restricţionată în zonă, prin devierea traficu